Solskjaer: audiţia merge bine

0

Se face o lună de când Ole Gunnar Solskjaer a preluat, interimar, Manchester United. Meciul cu Brighton va marca această bornă. Spun bornă pentru că norvegianul a fost adus ca intermediar, până Woodward şi restul vor decide pe cine vor aduce manager fulltime.

Doar că interimarul are un debut de vis, şase victorii din şase meciuri. Ok, primele au fost cu echipe mai slab clasate, mai accesibile, dar în ultimul meci din această serie de şase United a câştigat la Tottenham, acolo unde nu o mai făcuse din 2012, de pe vremea lui SAF.

Rashford e pe cai mari – 4 goluri în cinci meciuri jucate – Lindelof începe să arate a fundaş central, Matici-Herrera par să fi făcut, în sfârşit!, cunoştinţă. Dar peste toate este revenirea lui Pogba: 4 goluri şi 4 assist-uri în aceste şase meciuri. E, în sfârşit, omul pentru care s-a plătit suta de milioane de euro. E jucătorul de bază de pe vremurile de la Juve, începe să semene cu Pogba-ul de la World Cup 2018.

Clar, “sindromul schimbării de antrenor”, dar parcă e ceva mai mult.
Solskjaer a adus un suflu nou, a redus din presiunea pe jucători, a readus un pic din spiritul lui Man United, acel spirit des invocat de alde Neville, Scholes, Rooney etc. Ferguson nu e străin de această desfăşurare, Solskjaer a declarat că îşi doreşte să fie managerul care implementează filosofia lui SAF şi, ca urmare, se sfătuieşte zilnic cu el. Faptul că secundul lui este acelaşi cu cel din perioada Ferguson este încă o dovadă.

Pe ei, nu pe noi

Cea mai importantă schimbare pe care norvegianul a adus-o echipei este felul în care se desfăşoară antrenamentele. Dacă în mandatul lui Mourinho accentul se punea pe felul în care United trebuie să evite ofensiva adversarilor, Solskjaer a pus pe primul loc felul în care United trebuie să joace pentru a marca.

Şi a dat roade mişcarea, United a marcat de 17 ori în 6 meciuri, ceva de neconceput în era Mourinho. Mai mult, dacă în primele 3 meciuri tot a mai luat câte un gol, în următoarele apărarea a fost la înălţime, cu 3 meciuri la 0 (adevărat, cu Spurs doar prestaţia cu adevărat excepţională a lui De Gea a făcut ca United să nu ia gol).

Business is good

Revenirea de pe teren se pare că a avut efect şi la nivel de business: în perioada imediat următoare demiterii lui Jose interesul pentru United a crescut exponenţial: MUTV, canalele de social media, app-ul, vânzarea biletelor – totul a crescut.

Încă o mână de ajutor pentru Woodward în extinderea portofoliului comercial, o zonă în care United începuse să sufere pentru că nu mai livra rezultate pe teren. Unde mai pui şi stilul economicos, aproape împiedicat, pe care Jose îl propusese, stil care nu era deloc atractiv pentru marea masă a suporterilor ManUnited.

Ce urmează

Se aude că boardul lui Man United a decis că indiferent de rezultatele din acest sezon, în vară va fi numit un antrenor full-time. Asta era imediat după demiterea portughezului, ca un fel de “no pressure, dear Ole!”. Ţintele sunt Pochettino, Allegri, Zidane, Southgate.

Acum, cred că boardul are o dilemă: dacă Ole merge en-fanfare până la sfârşitul sezonului, prinde loc în primele 4 (de neînchipuit până la demiterea lui Jose), eventual o fază superioară de UCL, eu zic că se înscrie cu succes pe lista de manageri full-time.

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.