Acum două săptămâni scriam că “De la ieşirea din grupe PSG a jucat 8 reprize. În doar una (1!) a arătat ca o trupă de semifinale de UCL. În restul de 7 a fost, în cel mai bun caz, uşor sub nivelul adversarei.”
Meci fără istoric, francezii au arătat ca o turmă fără cap şi fără coadă, infatuaţi că au ajuns în semifinale,uitând că au avut un bulan imens în sferturi şi optimi. Poate că Poche ar fi trebuit să pună în vestiar filmul cu bucuria lor deşănţată de după calificarea cu Bayern.
Poche a intrat clasic (4-3-3), picând şi el în plasa “am scos Bayern, Barca, ne încurcăm noi de City?” Şi a avut baftă, la unul dintre puţinele momente în care PSG au fost în careul lui City au marcat. Din fază fixă, nu vă gândiţi că Neymar, Mbappe au făcut ceva, orice.
După (ca şi până atunci), PSG a continuat să nu existe, sporadicele atacuri nefiind importante în economia partidei. Stone poate să depună mărturie.
Pep a intrat ceva mai prudent decât de obicei, o formulă aproape identică cu cea pe care a folosit-o la Dortmund. Şi acum, ca şi atunci, a estimat că pamblicarii de la PSG vor încerca să epateze. A estimat bine, dovadă e că City a ţinut meciul în mână, golul francezilor a fost unul norocos, a arătat ca o echipă de fotbal. Mai mult, Pep nu a simţit nevoia să rafineze formula de joc, a făcut o singură schimbare pentru că a vrut să-l protejeze pe Cancelo (cu galben).
Mai lejer decât îşi închipuia spaniolul, se vede finala. “Play football, show personality. If we lose, we lose, but we have to be ourselves.”
Să aşteptăm returul, simpatizanţii francezilor o bagă pe aia cu “PSG e mai bună în deplasare” uitând că deplasarea e la Pep.
