România: al doilea meci, a doua victorie la UEFA European Under-21 Championship

0

65 de minute am urmărit meciul nostru cu englezii şi părea un meci care se va duce spre 0-0, deşi niciuna dintre echipe nu arăta că e mulţumită cu rezultatul. Ultimele 15 minute am primit notificări pe telefon de credeam că am selectat din greşeală un meci de handbal, nu unul de fotbal.

Romania U21 şi-a făcut treaba la acest european şi suntem ca şi în semifinale. O performanţă extraordinară dacă e să luam în considerare ipotezele de la care plecau cele 12 naţionale pe 14 iunie. Să fii în primele 4 naţionale europene când tu ai jucători ce prestează în Liga 1 este mai mult decât orice ar fi sperat/visat microbiştii autohtoni.

Meciul cu Anglia a întărit impresia lăsată de meciul cu Croaţia: mai puţină posesie, un fotbal reactiv, un agresiv “pe ei, pe mama lor”. Când am avut mingea am ştiut ce să facem cu ea şi aşa au ieşit, până la urmă, golurile. E ceva ce nu am mai văzut – dacă am văzut vreodată – la naţionala mare a României, mai preocupată de temporizare decât de atac furibund.

E o nouă filosofie, şi mă bucur că generaţia care vine din spate este la zi cu trendul din fotbalul mondial.

Da, am avut noroc, englezilor nu le-a intrat mai nimic, nouă totul, golurile au venit pe mingi trimise în faţă, la intercepţie, dar aşa se joacă fotbal zilele astea. De asta Mourinho vizitează târgurile de joburi iar Ten Hag a ajuns în semifinalele UCL.

Şi nu, nu putem spune că nu jucăm un fotbal spectaculos. Ba din contră, aceste două meciuri ale naţionalei mici au avut mai multe faze (şi tensiune) decât o întreagă campanie de calificare a naţionalei mari.

Status EURO U21, după două etape

Grupa C e singura în care primele două locuri sunt adjudecate, Franţa şi România întâlnindu-se în ultima etapă pentru a tranşa locul I în grupă. Egalul ne ajunge dar tare mă tem că strategia lui Rădoi e aceeaşi: 3 puncte. Tactica la fel.

Grupa B: Germania are nevoie de un egal pentru a termina pe primul loc al grupei şi nu cred că va avea probleme în a-l obţine. Probabil vom vedea câteva rezerve la lucru (motiv numai bun pentru conspiraţioniştii autohtoni de a specula pe baza prieteniei germano-austriece). Dincolo, Danemarca are meci – teoretic – uşor cu Serbia dar rămâne de văzut dacă estimările vor fi la fel ca realitatea din teren.

Grupa A: azi se joacă ultimele două meciuri şi situaţia e încurcată. Belgia nu a părut ruptă de pluton şi, dacă bat Italia la două goluri diferenţă iar Polonia bate Spania (nu e imposibil), Belgia termină pe locul 2 (totuşi, fără nicio şansă la semifinale)!

Italia, a doua favorită a turneului trebuie să se reculeagă (după surprinzătoare înfrângere în faţa Poloniei) dacă vrea calificarea şi să marcheze mult Belgiei, în speranţa că Franţa şi România nu vor termina la egalitate. Asta în caz că Polonia scoate un punct de la Spania, sau spaniolii fac scor de maidan cu polacii. De departe, cea mai fierbinte grupă.

Să notăm că în momentul în care va începe meciul nostru cu Franţa, vom şti exact ce fel de rezultat ne trebuie pentru a fi în semifinale.

Opening Photo by Giuseppe Bellini/Getty Images

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.