Champions League 2018-2019: Ziua 15

0

După un parcurs eminament ruşinos, Real Madrid priveşte întâlnirea cu Ajax cam cum priveşte un suporter însetat dozatorul de bere. Dincolo, Favre a pus CD-ul meciului cu Malaga, şi/sau cel al mai recentului cu Leverkusen. Doar, doar trezeşte ceva în oamenii lui.

Real Madrid v Ajax Amsterdam

Vai şi amar de suporterii Realului după suita de chifle oferite de Ramos & freinds: sigur, v-au rămas în minte cele două bătăiţe la fundul gol luate de la Barcelona dar să nu trecem peste faptul că Realul are 3 înfrângeri consecutive pe teren propriu. Aşa ceva parcă nu s-a mai văzut.

Cu moralul la pământ, cu titlul La Liga devenit o himeră şi cu scandalul din jurul lui Ramos, Realul se uită la meciul cu Ajax ca la un panaceu universal: dacă le iese vreun meci spectacol poate mai trece supărarea suporterului.

Solari e în corzi pentru imobilitatea tactică şi lipsa de inspiraţie din dubla cu Barca, şi a declarat că schimbă foaia, o ia pe aia cu tineret-speranţe. Modric, Bale sunt vizaţi aici pentru lipsa de formă arătată în ultimele săptămâni (zice don Santiago).

După ce s-a făcut de baftă în faţa lui Feyenoord şi de ruşine cu Heracles, oamenii lui Ten Hag au apăsat pedala şi câştigat toate cele trei meciuri care au urmat celui cu Realul, 13 goluri marcate, doar 1 primit, printre victime fiind şi Feyenoord!

Ramos e suspendat, probabil Nacho va intra în locul lui. Altfel, nici una dintre echipa nu are probleme de lot.

În tur a fost un meci interesant, în care avântul olandezilor nu prea a găsit portiţe deschise în apărarea condusă de Ramos iar lipsa de claritate pe final de meci i-a făcut să piardă toate punctele. În seara asta chiar nu au ce pierde şi, coroborat cu perioada de tot rahatul prin care trece Realul, mă gândesc că vom asista la un meci spectaculos. Dacă olandezii vor emite pretenţii la calificare rămâne de văzut dar sigur vor înscrie pe Bernabeu.

Dortmund v Tottenham

Grea misiune pentru Reus şi ai lui după neprezentarea la Londra. Ce poţi face de la 0-3? Să ataci cu toată echipa ca să te prindă Kane cu pamperşii în vine? Să stai compact în speranţa unui gol în prima repriză, unui al doilea la început de a doua repriză şi să încerci să împingi meciul în prelungiri în ultimul sfert?

În tur, meciul a fost destul de echilibrat o bună bucată de timp, cele două goluri de pe final de meci făcând diferenţa asta aproape insurmontabilă.

Reus a revenit, Favre nu mai are probleme de lot (Piszczek oricum nu a mai jucat de la începutul lui februarie). Moralul este însă la cote de avarie, după ruşinea de la Londra a venit cea de la Augsburg aşa că de duminică simt miros de wurst bavarez.

Poche are nişte dureri de cap: Wanyama nu a dat deloc satisfacţie în meciul cu Arsenal iar Delle Ali şi Dier sunt daţi incerţi. Mie mi-a plăcut ce a făcut în tur cu Vertonghen în stânga pentru anihilarea lui Sancho şi mă aştept să repete schema şi în seara asta.

Greu de anticipat ce se va întâmpla în meciul ăsta totul depinde de forma de moment a celor de la Dortmund. În zi bună, nu excelentă, au şanse mari să tragă la calificare.  

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.