Fotbalul masculin e foarte reticent când vine vorba de acceptarea femeilor, fie că sunt arbitri, manageri sau medici.
Săptămâna trecută s-a făcut ceva vâlvă pe un subiect vechi dar adus în actualitate de câteva galerii: cea a lui Arsenal şi cea a lui Manchester United*. Iar scandalul a răbufnit pentru că Eva Carneiro a fost insultată – din nou – de pitecantropii amintiţi mai sus (măcar de ar fi spus ceva haios, nu porcăriile alea venite parcă din fundul autobazei).
Aşa că o comportare oarecum “normală” pentru nişte galerii (mă refer la agresat verbal personalul rivalilor) a dus la o lungă listă de poziţii împotriva sexismului, cu numeroase voci cerând o înăsprire a pedepselor pentru agresarea femeilor pe stadioanele de fotbal. Vorbim de agresarea verbală cu aluzii sexuale aici.
Totuşi, în afară de buzz-ul creat atunci (5,6 martie) subiectul s-a răcit lejer. Nu acelaşi lucru îl pot spune despre “incidentul din metroul parizian” sau alte scandaluri centrate pe remarci rasiste. Se pare că referirile la culoarea pielii sunt mai de impact decât cele la sexul subiectului.
Oare ar fi ajutat cauza dacă Eva ar fi fost neagră (galbenă, albastră, verde, roşie, etc)? S-ar fi întreprins cu adevărat ceva?
Oricum, scandalul a picat bine pentru Chelsea şi ai săi fani care erau sub presiunea publică a întâmplării din metroul parizian. Chiar, cine o fi dat înregistrările celor de la BBC? 🙂
Între timp vedem cum o arbitră de linie atacă problema frontal şi nu se lasă intimidată de un jucător mai coleric (şi probabil mai neîncrezător în capacităţile ei de a lua decizii corecte, deh, e femeie, nu?)
* nu dau link-uri, e plin net-ul de ele
