“It’s not a derby, it’s the derby,” Inzaghi told reporters.
Au trecut 13 ani de când o echipă italiană a jucat finala Champions League. Sezonul ăsta va aduce cu siguranță o echipă din Italia în finală, una din singurul oraș din lume cu UCL câștigat de două echipe diferite. Adică una dintre cele de mai jos.
AC Milan v Inter. Rivalele au un sezon plin: se văd în această semifinală de Champions League și dau o luptă încinsă în campionat pentru locurile de UCL.
Cum au ajuns aici
AC Milan a început șovăitor grupa dar a reușit să-și facă punctele cu Zagreb și Szburg și să iasă din grupă în ciuda celor două înfrângeri cu Chelsea. Apoi a scos Spurs și Napoli (!) după două duble aproape identice: victorie cu 1-0 acasă și egal în deplasare (0-0, 1-1). Semifinala o începe tot pe teren propriu….
Inter i-a suflat locul 2 în grupă Barcelonei (ai, ce sa mai plâns Xavi…) și apoi a luat la mână reprezentantele campionatului portughez: 1-0, 0-0 cu Porto, 2-0, 3-3 cu Benfica.
Forma de moment
Momentan AC Milan are un parcurs oscilant: nu pierd dar nici un câștigă, are 4 egaluri în ultimele 6 meciuri, chestie care s-ar putea să-i coste locul de UCL.
Inter e pe val după sincopa de la începutul lunii aprilie. Are 5 victorii consecutive, periadă în care a primit doar un gol.
Când s-au mai văzut
În UCL acum 18 ani, dublă câștigată clar de AC Milan, 5-0 la general. Ceva mai recent s-au văzut în campionat unde și-au împărțit victoriile și în Super Cupă unde Interul s-a distrat cu vecinii (3-0). În ultimele 10 meciuri directe avem doar câte un 0-0 și 1-0.
Cu cine se prezintă
Milanul nu se poate baza pe Ibra (de mult timp) și au ceva emoții cu Leao care a ieșit accidentat în meciul cu Lazio. Dacă nu va fi recuperat cred căîl vom vedea pe Saelemaekers alături de Bennacer și Diaz în spatele lui Giroud. Nu, nu cred că Tătă prinde titular.
Inter nu îl are pe Skriniar dar s-au descurcat bine și fără el. Sunt curios dacă Inzaghi va miza pe Mikhitaryan în linia de 5. De obicei o face acasă, în deplasări merge cu Dumfries – Barella – Brozovic – Calhanoglu – Dimarco, o linie mai potrivită pentru meciuri în care trebuie să absoarbă presiunea. Doar că nu știu dacă nu cumva Inter va fi trupa care va dicta meciul, de aici și curiozitatea mea.
Ce se întrevede
Inter pleacă favoriți în această întâlnire dacă e să ținem cont de faptul că au 5 victorii consecutive (Lazio, Roma, Juve, printre alții) și au câștigat ultimele 2 întâlni cu rivalii fără să primească gol. Milan va resimți cu siguranță lipsa lui Leao, încă un motiv pentru Inter-favorită. Evident, nu îi scoatem din calcule pe cei de la Milan, până la urmă atunci când au jucat ”acasă” au bătut cu 3-2.
Cert e că cine va marca primul va avea un mare avantaj și în acest moment Inter e trupa care joacă mai avântat, cu intensitate.
Vom merge ușor împotriva curentului și alegem un Over 2. Sau, dacă aveți un pic de răbdare, Over 1.5 când trece de 1.7. Și plasăm ceva și pe Inter DNB.