UEFA Europa League, final de etapă

0

În seara asta se termină şi etapa grupelor UEL, competiţia în care vor veni ca special guests alde Barcelona, Dortmund sau Porto.

Să facem “un tur de orizont” prin cele 8 grupe să vede ce şi cum.

Grupa A: OL şi Rangers sunt calificate, singura necunoscută e cine merge mai departe în Conference League. Meciul se joacă la Praga între Sparta şi Brondby, mergem pe cehi.

Grupa B: Monaco e calificată de pe primul loc, pentru cel de-al doilea se luptă la San Sebastian între Real Sociedad şi PSV. Gazdele trebuie să bată, PSV va avea terenul la dispoziţie pentru contraatc. Mergem pe mâna lor.

Grupa C: Grupă complicată, toate echipele au şanse teoretice la calificare. Legia a învins la Moscova dar în ultimul timp nu prea e în formă (3-0-7), ruşii nici ei nu rup gura târgului aşa că va fi un meci tare interesant. Polonezii ştiu că la victorie merg mai departe aşa că acel 1-0 din tur pare desuet. Over 2.5. La Napoli e cam la fel: nici una dintre combatante nu e în vreo formă specială şi cine pierde riscă să iasă. Egalul nu le ajută deloc pe gazde aşa că ar trebui să fie un meci pe muchie de cuţit. Acu’, să vedem şi motivaţia celor două trupe de a continua în UEL. În mod normal Over 3.

Grupa D: Frankfurt şi Oly sunt deja calificate, rămîne de văzut dacă grecii au norocul să treacă pe primul loc (ar trebui ca Frankfurt să piardă la Fener). Aş zice egal în Turcia şi egal în Belgia.

Grupa E: Galata şi Lazio sunt calificate, italienii având şansa să se califice de pe primul loc dacă trec diseară de turci cu 2 goluri. Marseille are prima şansă să continue în Conference League însă să vedem dacă nu cumva un mix de je m’en fiche şi încâpâţânare rusească să îi trimită pe Lokomotiv mai departe.

Grupa F: O altă grupă încinsă, cu trei trupe în 3 puncte: Steaua Roşie, Braga şi Midtjylland. Danezii sunt cei mai bine plasaţi, au meci la Ludogorets, o trupă praf în acest sezon european. Dincolo, Braga se vede cu Steaua Roşie şi portughezii nu prea au de ales: dacă danezii bat în Bulgaria (previzibil) ar trebui să-i înghesuie pe sârbi.

Grupa G: cea mai clară grupă, toată lumea ştie ce face: Leverkusen se califică de pe 1, Betis de pe 2, Celtic merge în Conference, Ferencvaros la anu’. Celtic v Betis şi Frencvaros v Leverkusen vor fi interesante pentru pariori.

Grupa H: West Ham e calificată de pe primul loc, Genk şi Dinamo Zagreb se bat pentru locul 2. Croaţii au nevoie de un egal la Londra şi cred că îl vor obţine. Genk are meci relativ uşor acasă dar victoria s-ar putea să nu îi mai ajute.

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.