Finala UEL 2019-2020: Sevilla v Inter

0

Sau o întâlnire între custodele trofeului şi un aspirant la glorie.

Sevilla ar putea lejer să-şi schimbe numele în Sevilla UEL Fútbol Club la câte trofee şi-a adjudecat în ultimii 15 ani. Mai mult, odată ajunşi în ultimul act al competiţiei nu au pierdut, câştigând toate cele 5 finale.

CFR (1-1), Roma (2-0), Wolves (1-0) şi Man United (2-1) e traseul de până acum al spaniolilor. Nici prea-prea, nici foarte-foarte, Sevilla nu a lăsat o impresie de trupă puternică ci mai degrabă de una experimentată, care ştie să scoată maxim dintr-un meci de calificare (vezi cazurile cu Wolves sau Man United).

Aspirantul din seara asta, Inter Milan, are un deceniu de când nu a mai câştigat ceva în Europa. Atunci, cu Mou la conducerea autobazei şi Millito în zi de graţie, au bătut Bayern în finala UCL. 10 ani mai târziu trag nădejde să câştige UEL, un trofeu binevenit în contextul actual.

Ludogorets (4-1), Getafe (2-0), Leverkusen (2-1), Şahtior (5-0) e traseul italienilor care, la fel ca şi Sevilla, nu au rupt gura târgului (poate doar cu excepţia semifinalei) dar au arătat că ştiu şi pot gestiona momentele cheie ale unui meci de calificare (vezi mai ales meciul cu Getafe). Curios, Conte nu era recunoscut ca un specialist al turneelor dar se pare că a evoluat.

Cum ambele sunt deja calificate pentru UCL 2020-2021, miza acestui meci se reduce la trofeul în sine. Aşa că mă aştept ca, de la un moment dat, jocul să fie mai spectaculos, mai antrenant (adică după primul gol). Deschiderea cred că va fi circumspectă, Sevilla vrea 6, Inter vrea primul într-un deceniu.

Banega, Navas sunt oamenii cheie ai spaniolilor şi au arătat o formă bună în meciul cu Man United, formă care mă aştept să continue. Dincolo, Lukaku-Lautaro fac un dublu din ce în ce mai bun şi cred că duelul lor cu Kounde-Carlos va fi una dintre cheile meciului (dacă nu cumva cea mai importantă). Să nu uităm că în ultimele două meciuri Carlos a făcut 2 penalty-uri.

Minim 3 goluri, minim 3 cartonaşe, minim 6 cornere la 2.4 pare o alegere rezonabilă. Iar ceva mai riscant: Lukaku înscrie & BTS & X2 la o cotă de peste 4.25.

La rubrica “Extravagant Betting Tips” avem ceva interesant: Inter over 15.5 faulturi la o cotă în jur de 2. Şi Inter ridică Cupa (urmare firească a datului la gioale 🙂 ) la aproxmativ 1.65-1.70.

Game on!

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.