“Cine se trezeşte de dimineaţă, departe ajunge!”, spune un vechi proverb strămoşesc. Şi cât de mult şi-ar dori clujenii ca acest proverb să aibă dreptate în privinţa lor şi a traseului lor de UCL.
Căci e dimineaţă, din nou, în UCL (ca să îl parafrazăm pe Reagan). Echipe care mai de care mai doritoare de glorie s-au apucat de jucat calificările UCL. Unele de ceva săptămâni, altele, ca CFR Cluj, de abia acum intră în şut.
Adversarul e unul nici prea-prea, nici foarte-foarte: Malmo FF, cea mai titrată echipă suedeză. Fostă finalistă de Champions League (’79, împotriva lui Nottingham Forrest), suedezii sunt pe un trend ascendent în ultimul “cincinal”: au strâns un snop de titluri în competiţia internă şi au şi două participări în grupele UCL (un vis umed pentru echipele de club din România): 2014-2015 şi 2015-2016.
Embed from Getty Images
O echipă destul de bătrâioară – în jur de 28 de ani media de vârstă – Malmo a revenit în trombă după pauza din iunie şi în cele 5 meciuri jucate are 4 victorii şi un egal.
E în plin campionat unde nu stă chiar foarte bine (după etapa 15 e la 11 puncte de lider). Probabil ăsta a fost şi motivul pentru care au schimbat antrenorul, Uve Rosler venind din 12 iunie ca principal.
Despre CFR am scris aici, de notat că au început cu stângul campionatul, făcând 1-1 cu Botoşani, pe teren propriu. Cele câteva minute pe care le-am petrecut uitându-mă la meci mi-au arătat o echipă ceva mai agresivă decât ce ne oferea Dan Petrescu dar, în contrapartidă, mai nesigură în apărare.
Un meci delicat pentru CFR, mai ales că e acasă. Dacă ar putea antrena Dan Petrescu meciul ăsta şi Iordănescu pe cel din deplasare, parcă aş merge pe mâna clujenilor.
Altfel, cred că vom vedea un X în meciul ăsta.