Săptămâna a fost a lui Costin Ştucan: investigaţia acestuia, publicată în ProSport, e ceva atât de rar în presa sportivă din România încât mă văd nevoit să o menţionez ca cea mai importantă chestiune citită de mine în săptămâna care a trecut. De urmărit ce face Gică Hagi (momentan a băgat vechea placă cu destabilizarea) şi/sau dacă Ştucan mai sapă sau se opreşte. Momentan se ţine de subiect.
Curie and freeD: două tehnologii noi propuse de Intel. freeD a fost lansat la apă odată cu SuperBowl 50 şi este într-adevăr ceva de excepţie: căutaţi primul touchdown al celor de la Carolina Panthers.
- Cei de la Liverpool au reacţionat, motivaţi de plecarea de pe stadion a peste 10.000 de fani: au decis să menţină preţurile biletelor la nivelul acestui sezon, să scoată diferenţele de preţ de la meci la meci (în funcţie de adversar) şi să reducă cel mai ieftin abonament.
- Şi ceva legat tot de preţul biletelor: “If clubs try to squeeze more money out of the fans, they will find they will probably get away with it, but only in the short term until they realise an axiom that every marketer should apply to their own brand — the fans are the brand. Plain and simple.“
- Fanii lui Manchester United sunt cei care au plătit cel mai mult pentru a vedea un gol al favoriţilor, să trăieşti nea Louis! Aproape 19 lire e media plătită de un spectator pentru a putea striga “is in the back of the net!”. Fanii lui Leicester stau cel mai bine cu mai puţin de 8 lire per gol. De remarcat că granzii – cu excepţia lui City – sunt toţi în parte de jos a tabelului.
- Un tabel cu punctele făcute de trupele din top 8 Premier League, între ele. Remarcabil ce a reuşit trupa lui Bilic, incredibil unde se află cea a lui Pelegrinni.
- Modalităţi prin care MLS ar putea ajunge la un nivel comparabil cu ligile din Europa. Poate nu e o coincidenţă faptul că prima chestiune este instituirea sistemului promovare/retrogradare.
- Sane, Max Mayer şi Leon Goretzka plus Felix Passlack şi Donis Avdijaj sunt puştii propuşi de Schalke 04. Cât mai rămân acolo e o întrebare. Dar ei par, în momentul ăsta, viitorul naţionalei Germaniei.
- Sunderland – Man United 2-1. Vine, nu vine? Şi dacă vine ce schimbă? Şi pe cine aduce?
- O indexare la vremea ei …
- Câteva meciuri de tenis suspectate a fi trântite.


