Echipa săptămânii, din Champions League (conform UEFA), îl are în componenţă şi pe David Luiz :). Generos, cel puţin.
Altfel:
Grupa A
Cea mai clară grupă din această ediţie de Champions League. Câte şase puncte pentru cele două favorite, victorii la 0 pe linie. Şi de nu era golul gelatului din minutul 90, egalitatea era perfectă. Peste trei săptămâni vine ciocnirea: PSG v Real, faza pe Paris. Când apar cotele, marchez un over 2,5.
Grupa B
Grupa găzdarilor – aş putea să o numesc. Fiecare trupă şi-a făcut meciul de acasă (şi l-a pierdut pe cel de afară) aşa că toţi sunt la egalitate de puncte.
United a început prost, cu Valencia pe post de “gâgă” dar Mata a rezolvat, cu gol şi assist, meciul.
Meciul de la Moscova a fost mult mai spectaculos: 3-0 pentru ruşi, la pauză, cu penalty ratat. Olandezi au tras aer în piept şi după pauză au venit tare din spate şi doar eliminarea lui Arias i-a oprit din cursa spre egalare.
Grupa C
De aici vine surpriza serii: Benfica a stat pe coate mai tot meciul dar a fructificat la maxim tot ce au avut (60-40 posesie, 23-5 faze de poartă, 7-2 şuturi pe poartă). Martinez a ratat cât pentru un campionat şi unii încep să se întrebe dacă nu cumva microbul Torres se extinde.
Dar cum Galatasary nu a reuşit să ia trei puncte de la Astana, lucrurile nu sunt foarte delicate pentru nici una dintre favorite.
Grupa D
Juve a confirmat lejer, 2-0 cu Sevilla, şi e clar trecută în optimi. Gladbach a ratat un rezultat bun în faţa lui City, asta şi cu ajutorul de nepreţuit al unui arbitru destul de sensibil la duelurile din careu, în minutul 90.
Grupa E
6-3-1-1 era linia punctelor în clasamentul grupei prin minutul 79. Cu Leverkusen şef de grupă.
3 minute, două goluri, şi lucrurile stau cu totul altfel. Barca conduce, Roma s-a făcut de baftă, Leverkusen îşi păstrează avansul (norocos). Iar BATE poate să îşi treacă – din nou – în palmares o victorie mare, importantă. Alături de aia din 2 octombrie 2012.
Grupa F
Aici putem fi siguri de măcar un singur lucru: Arsenal a pierdut calificarea. Mai au 4 meciuri de jucat – dintre care două cu Bayern Munchen – şi multe puncte de acumulat. Arsene e la prima eliminare după mulţi ani de optimi (măcar) de Champions League. Zagreb şi Olympiakos se bat pentru locul 2, prima înfăţişare e pe 20 octombrie, la Zagreb.
Grupa G
Porto a făcut punctele care îi trebuiau – alea cu Chelsea – şi sunt un pic mai relaxaţi. Dinamo Kiev s-a prezentat regulamentar şi a colectat ce era de colectat din deplasarea de la Tel Aviv. Păi … şi cine a pierdut aici (grupa de UCL nu e un joc cu sumă nulă)?
Grupa H
Aşa cum spuneam, ruşii conduc dansul. 2-1 cu Gent, 3 puncte la teşcherea, primul loc şi meci acasă cu Lyon.
Singurul lucru care mă face să mă îndoiesc de calificarea ruşilor e că au avut acasă ambele meciuri cu rivalele. În nov-dec vor juca afară. Pe de o parte e bine (condiţii de joc), pe de altă parte e de rău.








Eu încă n-o văd eliminată pe Arsenal.
Dacă ar fi avut meciul cu Bayern ultima / penultima etapa … poate ar mai fi fost o şansă.
Chiar şi în ipoteza în care Arsenal face 3 puncte din dubla cu Bayern tot vor ajunge să joace un meci extrem de greu la greci, ultimul (pe Oly o vad peste croaţi dar am plecat de la ideea că vor pierde la Zagreb). Şi nu le ajunge un egal acolo.
Dacă ar fi avut meciul cu Bayern ultima / penultima etapa … poate ar mai fi fost o şansă.
Chiar şi în ipoteza în care Arsenal face 3 puncte din dubla cu Bayern tot vor ajunge să joace un meci extrem de greu la greci, ultimul (pe Oly o vad peste croaţi dar am plecat de la ideea că vor pierde la Zagreb). Şi nu le ajunge un egal acolo.
a, si inca ceva :))) “#Robben, #Ribery and #Benatia will all be back to play against Arsenal… http://ow.ly/SU8uf #FCBayern #Arsenal #ChampionsLeague
http://ow.ly/SU8uf