Partea cea mai grea din tripla istorică tocmai ce a fost rezolvată aseară. Bayern Munchen este echipa mai matură, mai experimentată şi a demonstrat că aceste ingrediente sunt absolut necesare în astfel de meciuri. Deşi înghesuiţi mare parte din prima repriză, cu un Neuer pus serios la treabă, Munchen a stat în meci, a acceptat presiunea celor din Borussia Dortmund în ideea că, totuşi, 90 de minute e mult timp pentru un astfel de tempo. Şi faza golului doi – cu lovitura liberă la care apărarea lui Dortmund era haotic aşezată, dacă o putem numi aşezare – arată că au avut dreptate.
Altfel, meciul a fost de 10+, unul care a fost fix ceea ce se aştepta de la o finală de Champions League. Cred că orice altă pereche de echipe nu ar fi dat un meci atât de intens şi de spectaculos.
Heynckes
E omul care a preluat un Bayern oscilant (în 2010 luaseră titlul şi bătaie în finala UCL, în 2011 terminaseră pe 3 în campionat şi ieşiseră în optimi din UCL), l-a titularizat pe Kroos, l-a reprofilat pe Schweini şi a terminat pe 2 în campionat luând bătaie pe Allianz cu Chelsea. Apoi a venit sezonul 2012-2013, un sezon de poveste pentru bavarezi, asta chit că în iarnă şefimea lui Bayern a anunţat cu emfază numele viitorului antrenor. Cinic, Jupp a dezintegrat trupa lăsată de Pep – 7-0 în semifinalele de anul ăsta – cumva trăgând linie peste palmaresul spaniolului şi invitându-l să îl depăşească la Bayern. Dar ce naiba să mai iei când ştacheta e ridicată la “triplă”?
Doi ani şi patru trofee (o supercupa, un campionat, o cupă – acuşi – şi o Champions League) dar dincolo de număr vine felul în care s-au obţinut aceste trofee. Maşinăria la ale cărui butoane stă Jupp a devenit cu adevărat cea mai bună echipă de fotbal din Europa.
[note]“My successor will be able to take over a perfectly prepared team, with Mario Götze still to join us.” – Jupp Heynckes[/note]
