Şi a venit ziua cea mare: meciul cu Ungaria, primul din restul de şase pe care le mai avem până să ne urcăm pe vaporul cu destinaţia Rio de Janeiro.
Pregătirea mediatică a meciului s-a făcut ca la carte, cu un steag unguresc ars, cu o bentiţă în Covasna şi cu rahat din plin de pe A3. De peste tot se aud îndemnuri la luptă, de parcă Piţi ar fi vreun Rommel şi Ungaria ar fi nordul Africii.
Meciul în sine e foarte important pentru ambele combatante – aş putea zice că cine pierde e cam în cofă. Asta pentru că turcii, care acum par departe, pot veni foarte aproape de pierzătoarea meciului de diseară (ungurii au direct la turci, noi la olandezi). Prudenţă maximă şi aici Piţi al nostru e mai hârşit decât Egervari.
Ungurii se prezintă cu Szalay şi Hajnal, cu o echipă relativ tinerică şi cu găndul că în ultimii doi ani au pierdut doar la olandezi (bine, de trei ori 🙂 ). Aici au fost şi turcii şi au înclinat ruşinos steagul – după ce reuşiseră o primă şarjă victorioasă – de s-a întors în mormânt Suleiman Magnificul (asta ca să menţinem discursul belicos).
Noi venim cu scheletul celei mai bune echipe româneşti, împânat cu ceva piese ajunse aproape de casare. În plus, avem ceva rezultate în spate care ne-au mai ridicat moralul şi ne dau ceva speranţe pentru o calificare la Mondiale, chiar dacă Sandu o face pe modestul.
Îmi este greu să cred că Piţi trage nădejde la vreun punct în Olanda, aşa că bătaia peştelui pentru noi e acolo, la Budapesta. De batem, am pus deja valiza în cală. Am citit că Piţi vrea să înceapă cu Bourceanu – Pintilii la mijloc. La ce “pasatori” sunt ăştia doi şi dacă adăugam şi terenul ud vom avea o luptă surdă la mijloc, cu mingi aruncate spre Mutu via Torje sau Stancu, poate iese ceva, de o ciupeală. Şi am îndoieli mari când mă gândesc la ce avem pe partea dreaptă, Goian – Tamaş nu par a fi ceva de netrecut 🙂
Acestea fiind spuse, egalul e pariul cu cea mai mare valoare.
Altfel, îi zicem lui nea Imi un “La Mulţi Ani!” (autorul celebrei “să-i călcăm pe ochi” face astăzi 76 de ani) şi până să înceapă meciul vă recomand un articol bun despre ce era odată.
Piţi, să-ţi intre zarul!
HA BĂEŢIIIII!
