La Wimbledon 2024 încă se mai vorbește românește

0

Și asta datorită Biancăi și Emmei. Pentru că domnișoarele tenismene din România au capotat pe iarba verde de la Wimbledon.

Începem cu noua senzație a tenisului feminin românesc, Anca Todoni. A intrat în calificări unde a trecut relativ lejer de Makarova, Birrel (aici a fost mai greu, meci de 3 ore) și Diaz. A mers pe tabloul principal unde a primit o sârboaică, LL, cu care s-a distrat 75, 61. Și apoi a venit testul ăla greu, Coco Gauff. Unde nu a avut ce face, americanca e la un alt nivel. Acum. Ținem pumnii, Anca Todoni pare a avea o carieră frumoasă în fața ei.

Ana Bogdan a ieșit chiar din primul tur la Cristina Bucșă care, la rândul ei a ieșit la Maneiro (spanioloaica asta o scosese în primul tur pe Vondrousova, cap de serie 6!).

Gabi Ruse a reusit doar 4 game-uri în fața Elenei Rybakina (4) așa că a plecat și ea. Irina Begu a luat tot atâtea game-uri lui Zhu.

Jaq Cristian a pierdut la Bianca Andreescu (ceva mai onorabil, 6 game-uri luate). Care Bianca a mers înainte și a scos-o pe Noskova și a pus de o întâlnire cu Paolini (7) în turul 3. Da, acea Paolini care a făcut finală de RG acum o lună.

Dar poate cea mai surprinzătoare înfrângere vine de la Sorana Cîrstea, care a pierdut la locul 298 (!!!), Sonay Kartal, care a venit tocmai din primul tur al calificărilor. Nu știm ce s-a întâmplat dar scorul este usturător: 63/26/06. “Nu pot să-mi explic”, spune ea. Nici noi. De la 32 în setul 2 la 36 și apoi 06. 10 game-uri consecutive i-a luat britanica!

Cine a rămas

Bianca Andreescu cu Paolini și Emma Răducanu cu Sakkari. Emma s-a încălzit mai greu (76/63 cu o LL) dar apoi a turat motoarele cu Elize Mertens (61/62). Va fi ceva mai greu cu Sakari dar nu imposibil.

Poate Bianca și/sau Emma prind un sfert, o semifinală.

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.