Grupa E: Bayer Leverkusen, CSKA Moscova, AS Monaco, Tottenham
A doua cea mai echilibrată grupă din acest sezon de Champions League şi una dintre cele mai întinse (Londra – Moscova – Monaco).
Bayer Leverkusen v CSKA Moscova
Nemţii nu se pot baza pe Kiessling, Bellarabi (lovit în ultimul meci de campionat) şi Volland. Ruşii nu au probleme importante de lot.
Leverkusen a început cam prost sezonul, cu o înfrângere afară la Gladbach şi o victorie obţinută cu greu în faţa lui Hamburger (două goluri în prelugiri). Ruşii stau bine la rezultate dar îi putem numi “trupa 1-0”, rezultatul obţinut în 3 din 7 meciuri oficiale. Anul trecut nemţii au pierdut calificarea din grupe la rezultatele din meciurile directe cu AS Roma şi cred că lecţia a fost învăţată. CSKA e o trupă arţăgoasă care se va agăţa de rezultat până la final. Ar trebui să fie meci cu goluri.
Tottenham v AS Monaco
Meciul se desfăşoară pe Wembley – primul pentru Spurs ca gazde acolo. Euforie, agitaţie maximă, stadion sold-out.
SOLD OUT! Tonight’s @ChampionsLeague game v Monaco is now sold out! Thanks for your support! #SpursAtWembley #COYS pic.twitter.com/r6g8bZsNPb
— Tottenham Hotspur (@SpursOfficial) September 14, 2016
Pochettino are tot lotul la dispoziţie, Jardim are doar un jucător lipsă, pe Mendy. Spurs au început binişor sezonul, cu două egaluri şi două victorii. Nu e excelent dar nici slab, s-o gândi Levy cu un ochi la încasările din bilete şi match day. Francezii, pe de altă parte, au făcut instrucţie cu PSG şi tocmai ce au călcat Lille-ul în picioare.
Un meci pe muchie, cu englezii favoriţi dar parcă nu aş arunca banii de cină pe ei, la cota asta (1.75). Marchează francezii? Aş zice că da.
Grupa F: Borussia Dortmund, Legia Varşovia, Real Madrid, Sporting Lisabona
Legia Varşovia v Borussia Dortmund
Polonezii vor intra pe teren fără doi fundaşi (Hlousek-lateral, Pazdan-central) şi un mijlocaş ofensiv. Subotic, Durm şi Reus lipsesc de la nemţi dar niciunul dintre ei nu a prins vreun meci sezonul ăsta.
Red Bull le-a dat aripi celor de la Leipzig şi Dortmund s-a trezit cu prima înfrângere din acest sezon. Surprinzător, la ce lot are Tuchel. Legia a făcut doar 9 puncte din 24 posibile în campionat şi numai “în formă” nu putem spune că sunt. Peste, punem absenţele de mai sus şi se vede o victorie a lui Dortmund. Cota e mică, ştiu, aşa că urcăm la un -1 care nu ar trebui să ne dezamăgească.
Real Madrid v Sporting Lisabona
Keylor Navas, Coentrao şi Isco lipses din lotul lui Zidane; Jefferson din lotul lui Jorge Jesus.
Business as usual aş zice pentru acest prim meci al Realului. Ambele trupe au început în forţă sezonul cu maxim de punctaj în campionat dar diferenţa e de vreo 2-3 clase. Ce am observat: Realul a marcat de 10 ori în 3 meciuri, Sporting de 8 ori în 4 meciuri. Dar în timp ce Sporting a luat doar un gol în cele 4 meciuri, Realul a luat 3 (în 3 meciuri). Bas Dost şi Ruiz cred că pot pune de un gol pe Bernabeu aşa că, la alegere, Sporting to score sau O2.5.
Grupa G: Club Brugge, FC Copenhaga, Leicester, Porto
Club Brugge v Leicester
Gadoz, Refealov şi Wesly lipsesc de la Brugge. Danny Simpson e singura absenţă din lotul lui Ranieri.
Campioana minune a EPL debutează în Champions League. Momentul e cam prost, Leicester având doar o victorie din 5 meciuri oficiale. Başca, tocmai au fost demolaţi de băieţii lui Klopp. Nici cu belgienii nu ne este ruşine: 7 puncte din 18 posibile în campionat. Două echipe care încă nu îşi găsesc jocul, debutante în grupele UCL (Brugge a fost aici ultima oară acum 11 ani!) – mă aştept la un joc agitat, cu multe erori şi ceva goluri. Dacă Preud’homme intră cu obişnuitul 4-5-1 s-ar putea să fie probleme pentru Leicester. Dar dacă Brugge intră în rolul gazdelor şi se aruncă pe englezi, atunci Leicester are şansa unui debut bun în UCL.
FC Porto v FC Copenhaga
Maxi Perreira este singura absenţă din lotul portughezilor, FC Copenhaga nu are nici o problemă.
Porto a deschis sezonul bine şi cu excepţia înfrângerii cu Sporting are doar victorii. În preliminariile UCL a scos Roma, fără înfrângere. Copenhaga rulează fin la nivelul ei (ultima înfrângere datează tocmai din mai) dar APOEL nu e chiar de nivelul lui Porto. Victorie lejeră a portughezilor.
Grupa H: Dinamo Zagreb, Juventus, Olympique Lyon, Sevilla
Lyon v Dinamo Zagreb
Lacazette, Fekir, Jallet sunt principalele absenţe din lotul francezilor. Zagreb îi are suspendaţi pe Sigali şi Stojanovic – oameni de bază – plus că au un portar de 18 ani ca titular (Eduardo a plecat la Chelsea).
Lyon este echipa care a pierdut toate meciurile de pe teren propriu în sezonul trecut de grupe, Zagreb e trupa care a pierdut toate cele trei meciuri din deplasare. În mod normal, Lyon ar fi favoriţi dar absenţele pe care le au şi pasa proastă prin care trec (două înfrângeri consecutive) mă cam trimit cu gândul la no bet.
Juventus v Sevilla
Marchisio şi Sturaro sunt cei doi oameni care vor lipsi de la Juve. Sevilla are o listă un pic mai lungă, cu Kolodziejczak – suspendat – iar Tremoulinas, Soria şi Krohn-Dehli accidentaţi.
Anul trecut s-au întâlnit tot în grupe şi şi-au împărţit frăţeste punctele (2-0 în tur, 1-0 în retur). Banker-ul seri zice lumea, Juventus nu are cum să nu câştige meciul de pe teren propriu, cu un Higuain în mare formă şi un Khedira renăscut. Cred că vom vedea un 3-5-2 v 4-1-4-1 cel puţin în debutul meciului – dar Sampaoli a testat şi 3-5-2 -ul cu rezultate spectaculoase (6-4 cu Espanyol în primul meci de campionat). Un meci interesant în care îi văd pe spanioli marcând.