Sevilla a făcut istorie – al treilea trofeu de Europa League, consecutiv – şi odată cu această victorie fotbalul spaniol a “arestat” pentru al treilea an consecutiv toate trofeele oferite de UEFA: Champions League, Europa League şi Supercupa Europei.
Ar fi bine ca UEFA să se mute la Madrid/Barcelona/Sevilla.
Finala a fost un meci ciudat, cu două părţi distincte. În prima Liverpool a fost echipa mai prezentă, cu un gol şi câteva ocazii cât de cât importante. Partea a doua a fost un recital Sevilla care, mai atentă la finalizare, a măturat pe jos cu trupeţii lui Klopp.
Elocvent e debutul reprizei a doua: arbitrul fluieră, 6 jucători ai Sevilliei se aruncă în atac şi 4 pase şi 17 secunde mai târziu scutura plasa lui Mignolet. O întreagă repriză (bună, nimic de zis, a englezilor) este pur şi simplu ştearsă cu buretele în 17 secunde.
Iar de acolo a venit potopul pentru apărarea lui Liverpool: primul gol – două ocazii mari Gameiro – al doilea gol – încă o ocazie mare – al treilea gol – alte ocazii mai mărunte.
“We lost our formation… not compact anymore…”, Klopp s-a lamentat în conferinţa de presă de după meci. Şi imediat s-a amintit faptul că neamţul a pierdut 5 finale în ultimii 3 ani. Corect, dar a ajuns în acele finale, le-a jucat, şi să ne reamintim că a fost acolo cu Borussia Dortmund şi Liverpool şi nu cu Barcelona, Real Madrid sau Bayern Munchen.
Artistul Europa League
Unay Emery este artistul: a luat de trei ori Europa League cu Sevilla (spaniolii au în total 5 trofee, cea mai galonată echipă în Cupa UEFA/Europa League) echipă pe care a ridicat-o de la statutul de trupă de mijlocul clasamentului la statutul de trupă de mijlocul clasamentului cu performanţe continentale. Cu Sevilla nu a trecut de locul V în campionat (pe când era la Valencia era abonat la locul III) dar a burduşit vitrina cu cupe pe care scrie Europa League.
Sezonul următor spaniolii merg din nou în Champions League şi cred că suporterii se aşteaptă la (măcar) optimi de finală.
