Gata, avem cele mai bune 4 echipe din Europa. Fără surprize prea mari, în semifinalele UCL avem două reprezentante din Spania, una din Anglia şi una din Germania. Cele mai tari ligi din Europa confirmă deşi doar Germania e prezentă cu liderul la zi şi / sau campioana en-titre.
Atletico Madrid
Atletico vs Barcelona 2-0 / 1-2
Corespondentul nostru special ne-a spus că: “de mult n-am văzut o echipă care să ţină la respect Barca aşa cum a făcut Atletico în seara asta”. După un tur în care au scos cu forcepsul un 2-1 cât de cât liniştitor, Barcelona ar fi trebuit să marcheze pe Vicente Calderon pentru a tranşa calificarea. Nu numai că nu a făcut-o dar a şi fost neutralizată tactic şi tehnic de gaşca lui Simeone. Ca idee, Barcelona a tras primul şut pe poartă în minutul 45+1, şi ăla mai mult o pasă la portar.
Cu alte cuvinte, “NeMeSe” a dansat doar o vară.
Bayern Munchen
Benfica vs Bayern Munchen 2-2 / 0-1
Greu şi încâlcit, până la urmă trupa condusă de Guardiola a intrat în semifinale. După un tur cu emoţii, nemţii s-au văzut conduşi cu 1-0 din minutul 27. Vidal şi Muller – după pauză – au restabilit ordinea pe teren. Talisca a egalat măiastru la 2 şi de acolo meciul s-a încins puţin. Nu atât cât să ducă portughezii la un pas de calificare dar destul de mult pentru a ne pune întrebarea: are Pep tot ce îi trebuie pentru a ajunge în finală? Pentru că văd că jucătorii mai au de muncit, dar mă întreb dacă sunt singurii…
Manchester City
Manchester City vs PSG 1-0 / 2-2
They did it! Într-un final au reuşit şi cei de la Manchester City să ajungă în semifinalele UCL. Per total au fost mai buni decât colegii de rafinărie, atât la nivel de echipă cât şi (mai ales) la nivelul managerului. Pellegrini a fost lejer peste Blanc la organizarea jocului şi calificarea e pe deplin meritată “In the first half we played with a new system and what happened, happened” zise Zlatan.
Iar ca să citez un prieten al minutulsiscorul: trupa la care e anunţat Pep ca antrenor pentru sezonul următor trage tare pentru a ajunge cât mai sus, înainte de venirea spaniolului 🙂 (vezi Bayern cu tripla, City cu semifinala)
Real Madrid
Real Madrid vs Wolfsburg 3-0 / 0-2
Lactaticii au corectat relativ uşor şi repede eroarea din tur, în minutul 17 fiind 2-0. Meciul s-a mai echilibrat, nemţii au dat impresia că pot băgă boaba calificării dar pe final Ronaldo şi-a făcut hattrick-ul (33 de goluri în 36 de meciuri eliminatorii de UCL, pentru Real Madrid).
Am dat două fotografii pentru că nu reuşesc să decid care e mai hilară 🙂
Cote şi pronosticuri
În poziţia de favorită la câştigarea trofeului s-a instalat Bayern Munchen cu 2.38 – 2.5. Urmează Real Madrid: 3.5 – 4.0, Atletico: 4.0 – 4.5, Manchester City: 7.0 – 7.5.
Pentru tragerea la sorţi a semifinalelor eu văd: Manchester City v Real Madrid şi Atletico Madrid v Bayern Munchen.
Voi?
Germania e prezentă chiar şi cu viitoarea campioană, care va mai juca trei meciuri în oraşe care încep cu M. Trofeul va ajunge într-un oraş care se termină cu N.
Chiar nu am observat Madrid, Munchen, Manchester 🙂
La Anglia nu prea mai sunt sanse dar s-ar putea ca Spania sa fie si ea prezenta cu viitoarea campioana.
[…] bine a observat minutulsiscorul.ro, doar Germania este prezentă în semifinalele Ligii cu campioana şi liderul la zi al întrecerii […]