Vara lui 2013: Real l-a luat pe Bale pentru un sutar, Barca l-a adus pe Neymar pentru… nici acum nu e clar cât.
În timpul ăsta, Atletico Madrid l-a dat pe Falcao la Monaco pentru 60 de milioane pentru că… nah, ei nu trăiesc din dispense politice.
Şi, uite aşa, în vara lui 2013 s-au pus bazele succesului lui Atletico. În timp ce ăştia deveneau cu adevărat o echipă, la Real puţică ăla de CR7 devenea supărat şi măcinat că luminile rampei aveau şi becuri sparte iar la Barcelona scandalurile financiare (întâi Messi, apoi Neymar) şi invidia îşi făceau de cap.
Resilient – ăsta e cuvântul pentru ce au arătat cei de la Atletico de-a lungul sezonului.
Barcelona a condus (cu mici întreruperi) de la început până spre sfârşitul lunii februarie, secondată mai tot timpul de Atletico.
Cam cum scot ghioceii capul, aşa au scos capul şi lactaticii de la Real pe la începutul lui martie, pentru ca 3 săptămâni mai târziu să se ofilească de tot. Sfârşitul lunii martie i-a găsit pe cei de la Atletico în frunte şi nu au mai cedat poziţia până la sfârşit.
Multă lume vorbeşte de un campionat în trei dar eu aş simplifica puţin lucrurile spunând că, de fapt, a fost un campionat în 2: Atletico v dinastia Barca-Real. Valencia lua acum 10 ani campionatul iar de atunci dinastia de care vorbeam a luat 9 titluri (6 Barca şi 3 Real). Sper să nu mai treacă încă un deceniu pentru ca altcineva din afara binomului să ia titlul.
– impecabilă pe teren propriu – doar 4 egaluri, nicio înfrângere – Atletico şi-a căştigat titlul în deplasare de unde a luat cele mai puncte, 41 faţă de 38 (Real) sau 37 (Barca).
– 10 goluri luate pe teren propriu, 12 meciuri fără gol primit. 26 de goluri luate în total – asta este o defensivă de fier, nea Jose!
Atletico Madrid, Barcelona, Real Madrid merg direct în grupele UCL, Athletic Bilbao în ultimul tur preliminar. Sevilla – câştigătoare a trofeului -, Villareal şi Real Sociedad merg în Europa League. Interesant este că Real Sociedad şi-a complicat sezonul viitor fix în ultimul meci de pe teren propriu cu contracandidata Villareal. Dacă nu pierdeau începeau sezonul pe 19 august, cu ultimul tur al EL. Aşa, întraţi de pe 7 (doar pentru că Real e câştigătoarea Cupei Spaniei şi nu pentru că Sevilla e luat EL), vor începe sezonul oficial pe 31 iulie!
Să notăm că şi echipa lui Contra a scăpat de Segunda după un final foarte bun de campionat – 11 puncte în ultimile 6 meciuri. Au căzut Osasuna, Valladolid şi Betis – ce stare trebuie să fie în oraşul ăla… una cade în B, cealaltă câştigă Europa League!