S-a tras linia

0

Gata, s-a mai terminat o ediţie din campionatul românesc de fotbal.

O ediţie aflată sub spectrul revenirii în forţă a Stelei, echipa care s-a apropiat destul de mult de ceea ce în mod normal se cheamă o echipă de fotbal. Şi dacă A. Dumas a scris “După 15 20 ani”, jijinho ar putea să ia exemplu şi să îşi relaxeze termenele de penitenţă cu un “După 7 ani” – ar fi ceva material brut.

Sportiv:

Steaua a dominat de la un capăt la altul campionatul, meritul fiind parţial al lui Reghe şi parţial al neamţului care îi pregăteşte fizic. Mai mult, Steaua e şi echipa care a performat în Europa (optimi de EL după mulţi ani de “grupe şi atât”).

– Succesul Stelei a fost facilitat şi de “performanţele” de poveste ale contra-candidatelor. Dinamo şi-a schimbat finanţatorii ca liniile la hochei, Rapidul a ajuns în insolvenţă, Vasluiul a fost blazat ca şi patronul lor iar CFR e în anul “acumulărilor”.

– Din plebe au scos capul Pandurii, Petrolul şi Astra (Ploieşti? Giurgiu?). Pandurii au tras în continuare din seva bazinului minier, l-au luat pe Pustai de la Mediaş şi au făcut bine: au terminat pe 2. Petrolul s-a chivernisit, şi-a exploatat bine stadionul, l-au adus pe Contra şi au fost la un pas de locul II. Jucăria lui Niculae – numita Astra – a părut cam tot campionatul că va fi pe podium dar a terminat pe locul IV şi ţine pumnii Petrolului (ptiu, drace!) că să prindă şi ei EL în sezonul următor.

– Excentricele Concordia şi Turnu Severin au plecat spre B însoţite de o altă trupă artificială – CSMS Iaşi – şi de cheia de boltă a vremurilor de demult, CEO-ul “Cooperativei” de pe vremuri, Gloria Bistriţa.

Extra sportiv:

– Cel-care-trage-bani-de-la-steaua a fost poprit pentru un dosar şi e în aşteptarea sentinţei din “Valiza”. Îmi pare mie că şi câţiva de la club sunt, la fel, în aşteptare. Ca să nu mai vorbim de câţiva (mai puţini dar bogaţi) din afara clubului.

– Dinamo a intrat în era Negoiţă. Care a adus ceva bani la club şi apoi s-a pus pe făcut curăţenie. Deodată, peste tot, se vorbeşte că omul a luat ţeapă – palmaresul, culorile, etc fiind la Badea. Dacă e aşa – fraierul sezonului e un titlu cam mic pentru Negoiţă. Aştia de la Dinamo sunt ca într-o maşină: la volan e Badea iar pasagerii sunt Turcu, Borcea, Negoiţă. Cum se termină benzina, cum unul dintre pasageri alimentează. Dar volanul e la Badea.

– Păcat de Hagi, care cu al lui Viitor, a ajuns să “omenească” şi sî fie “omenit” în halul în care a făcut-o în ultimele 3 etape. Dezolant!

– Ieri a fost ultimul meci al Rapidului în A. Acum zece ani şi două zile deveneau campionii României. Mi-e teamă să nu fi fost, de fapt, chiar ultimul meci.

Mâine se joacă finala Cupei României, ultimul meci al actualului sezon. Petrolul e favorită dar eu merg pe CFR.

reghecampf

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.