My biggest concern is if he turns up

0

Pus pe glume SAF atunci când vine vorba de fostul pupil, acum ajuns ditamai vedeta galactică.

După 1-1 pe Bernabeu, United nu s-a căţărat în fotoliul de favorită – asta în opinia caselor. Care i-au probabil în considerare şi dubla istorică în faţa Barcelonei. Aşa că United e pe la un 2.36 to qualify – pentru cei mai curajoşi dintre voi e chiar value bet.

Meci extrem de important pentru ambele trupe: înfrângere şi Realul e back to square one. Primul an al lui Jose s-a lăsat doar cu Cupa Regelui – aşa se va lăsa şi anul asta (dacă nu cumva Atletico are de gând să îl facă şi mai amar). United e eliminată – rămân iarăşi doar cu obiective locale, din fericire pentru ei unul fiind ca şi adjudecat. Dar ar fi o contraperformanţă (sportivă şi financiară) să ieşi doi ani la rând aşa de devreme din UCL.

În ciuda mizei uriaşe, cei doi antrenori par a fi relaxaţi, dispuşi să arunce unul în altul cu elogii, aprecieri, etc. Un fel de (în felul fiecăruia) “fie ca cel mai bun să învingă”. 

Din punctul de vedere al abordării nu s-au schimbat foarte multe faţă de tur. United trebuie să se apere şi să încerce contra care să îi dea un avantaj mai consistent de gestionat, Realul e nevoit să marcheze pentru a lua ceva din meci. Cu cât o fac mai târziu (fără să fi primit între timp), cu atât mai bine pentru ei.

United are două probleme măricele:

1. Jones. Nu joacă şi atunci e de văzut cum va juca Ferguson la Ronaldo. În tur, Jones l-a neutralizat pe Ronaldo şi de nu era săritura a la Bubka, artistul lui Real ar fi încheiat meciul doar cu ceva şuturi de la distanţă. Ca să nu mai amintim de împingerea lui Ronaldo cât mai departe de stânga lui dragă, lucru ce l-a mai relaxat pe Rafael.

2. Mijlocaşul dreapta. În tur, acolo a jucat Rooney şi deşi per ansamblu a fost o prestaţie decentă nu trebuie să trecem cu vederea cele – cel puţin – trei erori mari (bara, golul şi acrobaţia lui De Gea). La toate, mijlocaşul dreapta a făcut evidente erori de poziţionare. De ar fi Valencia în formă…

Realul resimte lipsa unui atacant în formă. La barajul defensiv organizat în tur de englezi, un om infiltrat acolo ar fi prins bine. La lipsuri aş mai trece şi fragilitatea echipei la fazele fixe şi imobilitatea pe un contraatac mai rapid, de genul up, back and through. Mai mult, Realul nu e chiar hard as a rock în deplasare (4-2-4 linie de clasament pentru ultimile 10 meciuri, 1-1-1 pentru sezonul ăsta de UCL).

Două scenarii văd: fie vom avea o primă repriză super închisă, cu un spectaculos 0-0 (Real nu vrea să rişte să alerge după egalare şi situaţia perfectă ar fi să aibă avantaj cât mai târziu în meci); fie Ferguson ne va surprinde cu o partitură ca în 2010, meciul cu Bayern – 3-0 până în min. 41.

Altfel, îi dau dreptate lui Jose: “(…) the world will stop for this tie.”

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.