Să curgă epitetele, să-i îngropăm în superlative!
AC Milan a reuşit ceea ce nu mai reuşise nimeni de peste 2 ani de zile: să bată Barcelona la o diferenţă de 2 goluri, într-un meci oficial (Betis, în ianuarie 2011)! Să mai amintim că ultima înfrângere la două goluri diferenţă, în UCL, e binecunoscutul Inter vs Barca 3-1 (să trăieşti Jose!)?
Cel puţin două dintre chestiile expuse aici au fost puse în practică de Allegri şi ai lui băieţi: l-au avut mai mereu pe El Shaarawy în spatele lui Alves (l-a încercat şi pe Alba de vreo 2 ori) şi l-au tot împins pe Messi în zone mai libere dar mai depărtate de linia de 20. Primul gol a venit după o lovitură liberă scoasă de El Shaarawy la o imprudenţă a lui Alves (fusese prins avansat) iar al doilea gol a venit după un aut executat prost de Alba – pasă greşită Alba – Niang – etc. Şi aici, Alves e poziţionat prost, Muntari având un hectar în faţă (e haios cum Alves vede târziu gaura, îşi dă seama ca Boateng va pasa şi pleacă spre dreapta când mingea era încă în aer).
Cu Messi ieşit total din meci şandramaua Barcelonei a arătat foarte slab pe faza ofensivă – ca idee, au tras o singură dată pe spaţiul porţii, Xavi în minutul 20. În rest aşa cum ştim, posesie de 70% 🙂
Altfel, spre fericirea caselor, presiunea pe cota Barcei a fost imensă aşa că pe alocuri cota lui Milan bătea în 7. Statistica spunea totuşi că linia ultimilor 10 meciuri era 6-1-3, cu două din cele 6 victorii obţinute la BATE şi Plzen. Dar cine se mai uită la statistică?
