United peste City

0

Sau mai exact: Ferguson plus Valencia peste imobilul Mancini plus Balotelli.

Refacerea lui Valencia a fost surpriza plăcută pentru partea roşie a oraşului şi SAF a mutat: acelaşi 11 care bătea pe Stamford Bridge cu – ce coincidenţă! – 3-2. Mancini s-a simţit în mănă şi a intrat cu Balotelli titular sperând la un artificiu care să îl pună în poziţia de a apăra ceva. City a început bine, a pus piciorul pe mijlocul terenului şi arunca totul pe Balotelli care nu mai prididea cu efectele speciale: călcâie, devieri, etc. United a cedat posesia (până în primul gol raportul posesiei a fost 75-25) şi a revenit la ceea ce juca pe vremuri, în meciurile grele.

Şi primul gol a fost o lecţie de cotraatac, cu Van Persie pe post de cal troian, Young la servire şi Rooney cu inspiraţia şutului slab şi plasat (şi Hart care a fost prins pe călcâie vă poate certifica). City părea că rezistă şocului şi şi-a continuat gameplan-ul. Ghinion, United a schimbat partea, a schimbat distribuţia dar a păstrat executantul: Carrick – Valencia – Rafael – Rooney – gol (de altfel, dacă ar fi fost după Carrick, United ar fi jucat numai pe dreapta – majoritatea paselor lui fiind spre perechea Valencia-Rafael).

Van Persie - Man City v Man Utd
foto de pe guardian.co.uk

0-2 în minutul 28 nu era chiar ceea ce şi-a dorit Mancini. Surprinzător, nu schimbă nimic şi merge pe aceeaşi distribuţie tactică. Asta până în minutul 50, când decide că experimentul Balotelli e unul nereuşit şi bagă artileria grea: Apaşul. Care apaş, intră ca un cuţit în unt în mijlocul triunghiului Carrick – Rio – Smalling şi din încăpăţânarea lui iese şi primul gol, după o mică brambureală în careu. Finalul aduce şi golul 2 dintr-o fază fixă (“specialitatea” liniei defensive de la United) dar nu pe greşeală în centru ci pe neatenţie la respingere – unul dintre mijlocaşi nu a acoperit zona dintre 11 şi 16 metri. Cum un meci nu se termină până nu se termină “Fergie time”, cei de la United au mai avut o şansă la o lovitură liberă iar Nasri a ţinut să fie clar că el vine de la Arsenal. Deviere şi Van Persie e mare.

– ciudată alegerea lui Mancini, Balotelli vs Tevez, fiind ştiută obsesia lui Tevez de a marca împotriva lui SAF. Şi apaşul e în formă, golgheterul lui City.

– anemică prestaţia mijlocului lui City. Nici Toure, nici Silva nu au fost la înălţime iar despre lamentabilul Nasri nu are sens să mai aducem aminte.

– nici perechea de la United nu a excelat dar atacul lui City a făcut în aşa fel încât să nu se vadă.

– priceless bucuria lui Ferguson după golul lui Van Persie! 🙂 🙂

Meci dominat “pe sec” de City şi câştigat de United pe o greşeală personală.

Rezumatul:

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.