Fantastic acest Voeckler!
După ce a măturat Alpii ca nimeni altul, alegându-se şi cu o victorie de etapă la Bellegarde-sur-Valserine – primul pe Col du Grand Colombier! – a venit şi rândul Pirineilor să se închine. Cursă perfectă făcută de francez, care pe lângă victoria de etapă a luat şi caimacul punctelor pe toate cele patru căţărări (inclusiv clasicul Col du Tourmalet!), lovind şi în clasamentul tricoului alb cu buline, unde se aburcă pe primul loc.
La 33 de ani, Tomas Voeckler face (cred) cel mai reuşit TDF din carieră! Şi cum mâine îl văd printre primii pe Col de Mente şi Col des Ares, îmi pare că nu va mai pierde tricoul cu buline. Performanţă pentru un ciclist de vârsta lui.
Etapa asta a fost o etapă de clarificare a clasamentului şi cred că avem deja podiumul TDF 2012. Dacă mîine nu se întîmplă neîntîmplata, atunci nu văd cum Wiggins ar mai putea pierde tricoul galben. Ultimile doua etape (înainte de sosirea la Paris) sunt un plat şi un contratimp la care fostul velodromist e favorit. La fel, nici Froom şi nici Nibali nu mai pot pierde locurile 2 şi 3, Van der Broeck e deja la 3′ 23”.
Singura chestiune care ar putea da peste cap clasamentul ăsta ar fi un ultim atac al lui Nibali pe Port de Bales, cu condiţia să reuşească să pună vreo 4 minute între el şi Wiggins. Ceea ce pare imposibil dacă e să te gândeşti la vreun echivalent al lui Froom de la LiquiGas 🙂
Chapeau bas, Tomas Voeckler!
Sper ca maine sa se intample ceva!!! Orice!!! o bordura, o balustrada…o masina care sa mature plutonul…m-am saturat de Sky Team si de modul in care domina turul.
In mod normal ar trebui ca Nibali sa atace. La fel si Van der Broeck. Si asta inca devreme. Stiu ca Sky are echipa buna dar mai stiu ca Froom a zis ca la o adica s-ar duce in fata, numai ca sa tina tricoul galben la Sky. Si asta ar trebui speculat.
Pai daca se duce Froome in fata si Hagen la trena, s-a zis cu Turul!
Hagen nu face fata pe ultima catarare. Si nici nu il lasa Wiggins pe Froome :))))
Pana acu’ m-a enervat Nibali cu atacul esuat. Dar sa mai vedem….