Senza Pippo non siamo allegri

Mare dreptate avea ultrasul cu bannerul pe care scria asta.

AC Milan vs Arsenal a fost un meci subţirel în care italienii au stat la cutie şi au marcat de 4 ori, iar englezii au încercat să mai ţină de minge doar, doar o vor lua acasă (43%-57% raportul posesiei).

Cum Milan avea din start superioritate numerică în centru şi deseori “scăpau” de minge, Arsenal s-a trezit cu o posesie din care nu au reuşit să fructifice nimic. Aşa se întîmplă cînd joci cu Walcott şi Rosicky ca aripi – unul ieşit total din formă, celălalt mai degrabă om de centru decît de bandă. După pauză, Arsene mai dă o “lovitură”, îl scoate pe Walcott şi îl bagă pe Henry, drept urmare îl duce pe Ramsey în banda dreaptă. Aş zice perfect pentru Milan, pentru că din momentul ăsta Arsenal avea două aripi care intrau mai mereu în centru. Introducerea lui Chamberlain a adus cîteva incursiuni prin lateral dar era deja mult prea tîrziu. Şi încă odată Arsene ne-a demonstrat că la încăpăţînare nu îl bate nimeni.

De cealaltă parte. cînd Milanul se hotăra să atace, Zlatan era regele zonei din faţa fundaşilor centrali. Nici Koscielny (Djouru) şi nici Vermaelen nu i-au pus mari probleme aşa că omul nostru a dat două pase de gol şi a scos penalty-ul din care a marcat şi el.

5 şuturi pe poartă a tras Milanul – 4 goluri au marcat. Eficienţă!

Dacă e să tragem linie, avem un meci cel puţin ciudat din partea lui Wenger. Ştii foarte bine că Milanul nu face faţă strălucit la un ritm susţinut şi unui joc mai degrabă pe flancuri, iar tu vii şi aglomerezi – cu încăpăţinare! – zona centrală, asta mi se pare o eroare de neiertat.

“His weakness is that he doesn’t think he has a weakness.” Arsene Wenger despre Sir Alex Ferguson

Aşa o fi.