Cam asta ne recomandă Guardiola în preambulul meciul de diseară. De altfel, primul meci care contează cu adevărat din seria de 4 “clasice” în 20 de zile.
Meciul de sîmbătă nu putea schimba ceva esenţial în lupta pentru titlu aşa că ambii antrenori au experimentat cîte ceva în aşteptarea meciurilor cu miză.
Barcelona a folosit aceeaşi formulă de joc cu aceleaşi idei tactice dar cu un focus mult mai mare pe păstrarea posesiei. Mai mult ca niciodată, oamenii lui Guardiola au căutat posesia şi foarte rar au încercat verticalizări. În plus, au renunţat parţial la presingul susţinut pe care îl fac în momentul în care rămîn fără minge. Pedro şi Villa au coborît mai des în linia mediană, Barcelona arătînd uneori ca un 4-5-1 (sau mai exact 4-1-4-1) cu Messi cel mai avansat om.
Mourinho a sacrificat ofensiva pentru o mai mare linişte la mijloc. Pepe a intrat titular şi a avut misiunea de a micşora spaţiile între Khedira-Alonso şi linia de fundaşi. Sarcină de care s-a achitat perfect. În plus, Pepe a adus plusul de forţă necesar uneori în lupta cu mai tehnicii şi mai rapizii Messi-Xavi-Iniesta.
Şi deşi meciul părea terminat la faza penalty-ului acordat Barcelonei (şi eliminarii lui Albiol), Mourinho şi-a readus aminte că totuşi e antrenor. Mutările pe care le-a făcut, Ozil la Benzema şi apoi Arbeloa + Adebayor la DiMaria + Alonso au echilibrat şi mai tîrziu au cîştigat meciul pentru Real. Meciul de 10 contra 11 pe care Realul l-a jucat din min.53.
Diseară avem finala Cupei Spaniei. Fără probleme de lot pentru Real. De la Barcelona e posibil ca Puyol să nu participe – sîmbătă a ieşit uşor accidentat.
Mă aştept ca Realul să joace la fel cum a făcut-o sîmbătă în a doua repriză. Miza e extrem de mare, pentru că o înfrîngere ar însemna că Barcelona iarăşi a luat tot pe plan intern. Şi nu ar fi chiar cea mai bună stare mentală înaintea dublei din Champions League.
Cît despre Barcelona, sunt curios ce o să însemne “the unexpected”-ul lui Guardiola. Ar fi ceva ca Barcelona să joace altceva decît ceea ce ne-a obişnuit. Dar nu cred.
Vamos!



