(b)Oierule, ce-ai facut cu banii, mah?

0

Steaua Bucureşti a primit de la UEFA 23,106 milioane de euro pentru cele trei participări în Liga Campionilor din perioada 2003-2010 (locul 44 din 79 de echipe), în timp ce Unirea Urziceni a primit 17,72 milioane de euro (locul 47), iar CFR Cluj 7,605 milioane (locul 68), informează firma de consultanţă StageUp.

Primul loc în acest clasament este ocupat de trei echipe din Anglia: Manchester United (216,5 milioane de euro), Chelsea (215,8 milioane) şi Arsenal (189 milioane).

Întrebarea e: ce pana calului a făcut Gigi Becali cu toţi banii de la UEFA, că pe la tv se plânge că n-are cu ce să le plătească primele jucătorilor, nici pe Robinho nu l-a adus în vară şi nici n-a donat în fondul de solidaritate, precum miniştrii.

Variante:

a) i-a dat lui Stochiţă, să-şi cumpere altă maşină, după ce pe aia de i-au furat-o la Constanţa nu i-au găsit-o;

b) şi-a cumpărat de toţi banii bilete la Bingo Antena 1 şi aşteaptă să vadă dacă a cîştigat, dar el se uită numai la tragerile Loto de pe TVR;

c) i-a plătit lui Semedo clauza de reziliere, ca să plece mai repede de la Steaua şi să nu se mai încurce cu fotbalişti din ăştia slabi;

d) îi ţine pregătiţi, ca să aibă Piţurcă bani de transferuri, după ce-o să-l aducă iar antrenor la Steaua, în locul lui Ilie Dumitrescu. Zilele astea.

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.