Barcelona v Olympique Lyon: finala UEFA Champions League Feminin

0

Ce zi în Torino! Numai ce s-a terminat etapa cu numărul 14 din Il Giro (şi ce etapă!) că începe finala Champions League la fotbal feminin: Barcelona v Olympique Lyon.

Se întâlnesc campioana en-titre (Barcelona) cu deţinătoarea celor mai multe titlul UCL (7, OL). S-au văzut în finala din 2019, câştigată de OL (4-1) dar de atunci lucrurile s-au schimbat la cele două echipe: în timp ce Barca a avut o traiectorie ascendentă care a însemnat titluri şi o UCL sezonul trecut (4-0 cu Chelsea), franţuzoaicele au trecut prin mai multe frământări dar au reuşit să ia UCL în 2020, pentru al cincilea an consecutiv. Sezonul trecut a fost ceva mai complicat, ieşind din UCL în sferturi la rivalele locale PSG. Sezonul ăsta însă şi-au luat revanşa cu PSG chiar în semifinale.

Mă uit la cote şi mi se par tare dezechilibrate, Barca e dată ca super favorită. Ok, Barca e o forţă în acest moment dar asta nu înseamnă că OL e ca şi învinsă. Mai ales că de când s-a reîntors Ada Hegerberg lucrurile arată din ce în ce mai bine. Şi să nu uităm că Barca tocmai ce a avut un retur greu, pierdut, în deplasare la Wolfsburg.

OL +1.5 merită încercat.

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.