Sferturile UEL, partea a doua

0

Manchester United şi Inter Milano au reuşit să treacă în semifinalele UEL, ambele după victorii la limită. Dar dacă oamenii lui Conte au facut-o cu stil, cei ai lui OGS s-au târâit să scoată un penalty îndoielnic ca să treacă de Copenhaga. Cum zicea un fan, “aşa a început şi Danemarca în 1992…”

Să vedem cine le acompaniază pe cele două în semifinalele UEL.

Şahtior v Basel

Dublă victorie cu Wolfsburg şi Şahtior ţinteşte semifinala – e favorită cu Basel. L-au pierdut pe Khocholava dar nu ar trebui să fie o mare problemă. Au terminat sezonul pe val, au dominat şi executat, pe final, adevărat, Wolfsburg, e clar de ce sunt favoriţi.

Basel a terminat slab campionatul şi a jucat subţire cu Frankfurt dar a reuşit, cum-necum, să-i învingă pe nemţi. Din păcate pentru ei, au pierdut doi jucători importanţi, Comert şi Omlin. Cu ei în teren au fost sub Frankfurt. Fără ei … le va fi greu să fie la nivelul lui Şahtior.

Şahtior se califică & Şahtior O3.5 cornere & O1.5 total goluri e alegerea noastră.

Wolves v Sevilla

Portughezii Sfântului spirit dau de cea mai dificilă trupă, Sevilla, multiplă câştigătoare de UEL.

Dar cum Wolves e pentru prima oară în ultimii 48 de ani într-un sfert de finală de competiţie europeană, aş zice că adversarul e pe măsură.

Victorie strânsă cu Olympiakos, un meci în care oamenii lui Espirito au stat la cutie şi i-au lăsat pe greci să încerce o dominare, tactică ce o văd pusă în aplicare şi în seara asta. Jonny e accidentat, Podence suspendat.

Sevilla a câştigat unica manşă cu AS Roma la capătul unui meci pe care la dominat fără vreun dubiu. Roma was no match for Sevilla, cum ar spune francezul. Nu au nicio problemă de lot.

Cred că Sevilla are de gând să folosească aceeaşi tactică ca cea din meciul cu Roma, sperând că Wolves se vor sufoca repede. Totuşi, Wolves e solidă în apărare de când cu detaşamentul portughez aşa că va fi un meci foarte interesant. Sevilla nu prea e obişnuită să primească, Wolves reuşeşte să marcheze în deplasări.

Over 2.5 and BTS e alegerea noastră.

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.