Emoţii mari, aşteptări mici, aşa cum anticipam. Măcar nu suntem foarte dezamăgiţi.
CFR Cluj a fost la un penalty distanţă să rămână în UCL dar, din păcate, băieţii lui Dan Petrescu au tremurat în faţa lui Livakovici, Boli fiind cel care a pus capac. Din fericire pentru ei merg în UEL, direct în turul 3 preliminar, la un pas de grupe.
FCSB a bătut dar a jucat prost. Armenii au fost cu mult peste ceea ce se aştepta de la ei şi doar necunoaşterea regulii offside-ului şi un penalty inexistent au făcut diferenţa între cele două trupe. FCSB merge în turul doi preliminar UEL, unde speră să aibă baftă la tragerea la sorţi. Că dacă prind Goteborg sau Osijek nu-i văd bine cu jocul ăsta…
Botoşani-ul a trecut de Ordabasy fără prea multe bătăi de cap. 2-1 în prima repriză şi apoi o a doua repriză de temporizare (în care kazahii au avut puţinele ocazii dar dacă nici cu poarta goală nu au reuşit să înscrie…). La fel, turul 2 preliminar cu posibili adversari unul şi unul: Spurs, Wolfsburg, Milan, Rangers etc
Ruşinea săptămânii vine de la U Craiova, mare favorită înainte de meci, mică echipă în timpul meciului. Cronica meciului o puteţi citi aici, e absolut delicioasă. De gust: “Degeaba se lăuda Pigliacelli după victoria cu ajutorul lui Radu Petrescu, de la Sf. Gheorghe că au co…e. N-au! Absolut deloc.”
Trei din patru trupe merg mai departe, toate în UEL. Nu e rău, dar sigur se putea mai bine.