La începutul campaniei de calificare, unul dintre foştii antrenori, actual părerist, deborda de optimism şi, luat de val, a făcut o promisiune.
Acum, dacă jucătorii ăştia convocaţi de Contra au un minim respect pentru suporteri atunci mă aştept să rupă norii şi să se califice pentru că dacă nu o fac, ne aşteaptă un coşmar, cu adevărat un black friday!
Premise
Mai avem două meciuri şi nevoie de minim 4 puncte. În primul rând trei cu Suedia (neapărat) şi abia apoi unul (cel puţin) cu Spania. Aproape posibil. Dar cât de greu (în minus) poate cântări egalul cu Norvegia – cu cele două puncte în plus eram în postura de favorită la calificare.
Contra se vede nevoit să încropească un prim 11 din rezerve, o bună parte din cei convocaţi nu prestează ca titulari la echipele lor de club. Poate şi de asta e recurs la convocarea celor doi zmei de la Astra, de bine de rău, oamenii ăia joacă săptămână de săptămână.
În mod normal ar trebui să vedem acelaşi 11 ca cel din meciul cu Norvegia, nu îmi pare că rezervele de atunci au progresat pe la echipele de club astfel încât să merite titularuzarea (cu excepţia, poate, a lui Coman în locul lui Deac). Cei doi amintiţi mai sus sunt păstraţi pentru a doua repriză.
Meciul
4-2-3-1 la Contra, nu mă aştept să schimbe ceva din punct de vedere tactic. Şi dacă la un moment dat părea că Ianis va fi titular – începuse bine la Genk – acum nu cred că mai e cazul: în ultimele 6 partide Ianis nu a jucat mai nimic.
4-4-2 la suedezi, cu Berg şi Quiason ca vârfuri, conduşi din teren de liderul Granqvist. Andersson nu e cunoscut pentru puseuri defensive aşa că mă aştept ca Suedia să înceapă avansat, pentru a pune presiune pe defensiva noastră şi a marca primii, fâcându-şi meciul mai uşor.
Meciul
În turul din Suedia, România a jucat decent, fiind mai mereu în plasa suedezilor. Dar două erori în defensivă (aia de la primul gol fiind una enormă) le-au pus – până la urmă – toate cele trei puncte în sacoşă.
În meciul de mâine seară, România e în situaţia să atace, ceea ce va duce obligatoriu la o rarefiere la defensivei. Mă întreb dacă vom începe prudent, eventual încercând să absorbim presiunea suedezilor, ochind strămoşescul contraatac, sau Contra va cere atac susţinut din primul minut pentru a schimba rolurile în meci.
Faptul că mulţi dintre titulari nu joacă la echipele de club va fi un handicap serios pentru noi.
Pronostic România v Suedia
Peste 2.5 goluri, am impresia că, de la un moment dat, vor ceda nervii şi concentrarea.