Hai, dacă îi vedeam că se dau de ceasul morţii şi pierdeau cu 1-4 eram împăcat. Dar când vezi indolenţa cu care au abordat oamenii ăia meciul de calificare şi neputinţa arătată în meciul de palmares, e clar că nu trebuie să ne mai facem griji şi nervi când vine vorba de naţionala României.
Ce a fost
Cu Suedia a fost dezolant de-a dreptu’: oamenii ăia chiar au venit să joace pentru calificare şi au terminat relativ uşor treaba.
Având în faţă o apărare ceva mai solidă decât un castel de nisip, suedezii nu au pierdut vremea şi au închis meciul în cam 35 de minute. Şi tot timpul au dat senzaţia că nu se întrebuinţează prea mult, doar atât cât e nevoie ca să îşi poată folosi tricourile cele noi.
Indolenţi şi incapabili de reacţie, ale noastre rezerve nu au reuşit să tragă pe poartă ca o echipă care aleargă după calificare (1 în prima repriză, 2 în a doua), d-apoi să mai marcheze.
Despre meciul cu Spania nici măcar nu are sens să mai discutăm. La pauză mă gândeam să-i sunăm pe “chelnerii” din Malta să vină ei să limiteze proporţiile scorului.
Neputinţa la grad de mare artă.
Ce zis antrenorul
Am reţinut atât: “Ooo, să dea Dumnezeu, aşa să fie…” ca răspuns la observaţia reporterului că unul dintre jucători a spus că vor încerca să se califice la baraj și pentru el.
Aşa să fie.
Ce urmează
Mai nimic, avem meciurile alea din UEFA Nations League şi, în mod normal, nu trecem de ele. Aşa că nu muncitorii de pe cele trei stadioane vor primi un “fără stress, man!”.
Apropo de stadioane: zielele astea am avut confirmarea că se poate să avem un stadion gata. Dar eu zic să aşteptăm, aşa cum am mai scris: “Sperăm să nu ajungem în mai cu o pospăială de stadioane şi fără naţională calificată.
