“Fiecare meci e o finală”. Azi, cu Norvegia

0

“Fiecare meci e o finală” – mă mir că încă nu a apărut sintagma atât de dragă fotbaliatorului român.

Diseară avem primul meci din suita de trei care ne va spune dacă avem echipă de Euro sau mai trebuie să învăţăm. Sau să mingicărim, aşa cum plastic, şi sincer s-a exprimat unul dintre fotbaliştii naţionalei.

Starea combatantelor

Norvegia vine pe val după un 1-1 acasă cu Spania. Dar mai important e felul în care au obţinut egalul – să notăm că în a doua repriză, după ce marcaseră de 1-0, spaniolii au scos oameni de atac (Ceballos şi Oyarzabal) pentru nişte oameni mai defensivi, care să apere minimul avantaj. Norvegienii nu s-au fâstâcit şi i-au pocnit pe final, stricându-le calificarea.

România s-a complăcut într-o ţurcă cu veleităţi de mingicăreală fină în Feroe. Nimic de menţionat, cele trei goluri de final nefiind urmarea vreunui concept tactic ci pur şi simplu au venit pe fondul oboselii adversarilor noştri. Nah, pentru ei erau ore suplimentare 🙂

Meciul

Un egal nu prea satisface pe nimeni. Norvegienii sunt în spatele nostru, meciul direct a fost tot egal iar Suedia e la 4 puncte. Cu 4 puncte în ultimele 3 meciuri suedezii nu mai pot pierde la Norvegia.

România: egalul e aproape sinonim cu ieşirea din calculele calificării. Zic aproape pentru că dacă Suedia nu face punct cu Spania, rămânem în continuare în cursă. În principiu, noi ne-am făcut punctele care trebuiau făcute, ne mai trebuie victorie (egal) cu Norvegia şi victorie cu Suedia. Simplu de spus, nu?

Pronostic

Nădăjduiesc că prestaţia din Feroe a fost una de ochii lumii, trupa lui Cosmin fiind cu gândul la meciul din seara asta. Mă aştept ca CC să ceară atac susţinut din debutul meciului, un gol marcat i-ar da context pentru abordarea favorită. Faptul că Norvegia chiar are nevoie de victorie ar putea fi un plus pentru noi.

Ambele marchează şi România câştigă ar fi pronosticul MsS.

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.