Ieri a fost cea mai lungă finală de la Wimbledon (4h 57 minute), un meci extenuant pentru ambii jucători, oameni ajunşi în ultima parte a carierei sportive.
Pe de altă parte, demult nu a mai avut Wimbledon-ul o aşa finală (2008-2009?), un echilibru aproape perfect între cei doi, care a dus la acest prim 13-12 în setul 5 al unei finale de GS. Prima finală de GS care are un set decisiv cu acest scor!
Cotat cu şansa a doua (vârsta?) Fedex a pierdut greu două seturi (ambele în tiebreak) şi a câştigat relativ uşor alte două (61, 64). În decisiv au mers cap la cap până când tot bătrânul Fedex a avut două mingi de meci, la 87. Şi tocmai atunci (tot vârsta?) i-a tremurat mâna pe rachetă iar picioarele nu l-au mai ascultat, astfel încât Nole a tras o gură mare de aer.
Probabil Federer se întreabă şi acum cum a putut să piardă 7 (şapte!!!) puncte consecutive – cred că este un record absolut pentru el.
Fără cele două erori minore din finalul game-ului 16, Fedex ar fi dat peste cap pronosticul bookmakerilor (nu că acest meci de 5 nu a produs daune în conturile celor care vedeau o victorie Nole în 3, hai, maxim 4 seturi…)
Scăpat din capcană, sârbul s-a redresat cumva şi a reuşit să împingă meciul în tie-break, nu înainte de a mai avea emoţii la 11-11, când era să cedeze din nou serviciul. Alt moment cheie în care Fedex s-a jucat cu returul.
Obosit, măcinat de sentimentul de vinovăţie pentru erorile simple făcute, cu o frustrare cât casa, elveţianul a cedat în tie break.
Federer a fost cel mai bun la aproape toate capitolele, de la numărul de aşi (25 v 10), la numărul de duble greşeli (6 v 9), la procentajul pe primul serviciu (63% v 62%), puncte câştigate pe primul (79% v 74%) şi pe al doilea serviciu (51% v 47%), break-uri realizate (7 v 3), lovituri câştigătoare (94 v 54!!!), număr de game-uri (36 v 32) şi număr de puncte (218 v 204).
O dominare cvasi-totală dacă e să ne uităm pe cifre, mai puţin la un capitol: puncte câştigate în tiebreak: 12-21. Or, aici s-a jucat finala Wimbledon 2019. În tiebreak-uri.
Aici a câştigat Nole, Wimbledon-ul. La penalty-uri 🙂