S-a terminat Liga 1, sezonul 2018-2019

0

… şi deja s-a dat startul pregătirilor – am văzut că mai toate echipele s-au reunit şi încep antrenamentele. Probabil au planuri mari pentru viitorul sezon…

Să revenim.

În ultimul meci oficial al sezonului 2018-2019, Hermannstadt tocmai ce a reuşit să le închidă uşa în nas celor de la U Cluj (2-1, dublă manşă) şi astfel mai rămân un sezon în Liga 1.

Fantastică performanţă a celor de la Hermannstadt: nou promovată, fără stadion, au jucat aproape toate meciurile acestui campionat în deplasare. Şi au reuşit să se salveze de la retrogradare.

Hermannstadt a trecut de U Cluj în barajul pentru rămânerea în Liga 1

Altfel, un alt sezon gri pentru fotbalul românesc. Cum prezenţa echipelor româneşti în competiţiile europene a fost sublimă dar de scurtă durată, mă aşteptam ca energiile rămase neconsumate să explodeze în competiţia internă.

Ei aş, acelaşi ritm de “seniori”, aceleaşi probleme fizice pe finaluri de meci, aceleaşi dispute încâlcite care au trimis din ce în ce mai mulţi suporteri acasă.

Firul epic

După un început încâlcit, în care fiecare echipă a alternat victoriile cu egaluri sau înfrângeri, FCSB reuşeşte în etapa a 10-a să pună 4 puncte peste locurile 2,3,4 (Astra, CFR şi Mediaş, la acel moment). De notat că până la locul 11 diferenţa era de doar 6 puncte – o ligă echilibrată, nu-i aşa?

Două înfrângeri consecutive, plus una mai târziu la revelaţia turului, Sepsi, şi FCSB-ul cade la 3 puncte în spatele CFR-ului. Asta era situaţia înaintea ultimei etape din 2018, etapă în care se vedeau cele două protagoniste, la Bucureşti. Clujul se impune, se duce la 6 puncte peste trupeţii lui Becali şi suporterii fecesebeului începeau să tremure.

2019: în cele 5 etape rămase din sezonul regulat, FCSB reuşeşte să recupereze două puncte din cele 6 şi speranţele revin.

Craiova termină pe trei – Mangia era pe cai mari – , iar locurile de play-off sunt completate de Viitorul, Astra şi revelaţia Sepsi. Restul, în play-out.

Play-off

În play-off, lucrurile au fost echilibrate până când a apărut prima fisură: la mijlocul lui aprilie, după o mică suită de rezultate neconcludente, Mangia este dat afară de la Universitatea, de acolo craiovenii luând-o pe tobogan, făcând loc Viitorului.

Tot atunci, la mijlocul lui aprilie s-a tranşat şi titlul, în doar două meciuri: egal la Cluj între FCSB şi CFR, apoi FCSB nu poate trece de Viitorul. 5 puncte, cu 4 etape înainte de final, şi meciuri cu Astra şi Craiova pentru CFR, all set and done!

Astra şi Sepsi nu au contat nicio o secundă în acest play-off.

Play-out

În play-out lucrurile au fost destul de clare: triada care v-a termina pe locurile de la retrogradare s-a cristalizat încă din etapa a treia: Hermannstadt, Călăraşi şi Concordia nu au avut nici măcar o secundă puterea să salte de pe ultimele trei locuri.

Ultima etapă i-a prins pe oamenii lui Alexa pe loc de baraj şi pe ăia ai lui Miriuţă cu un picior în B. Meci direct, la Sibiu, Călăraşi marchează pe final de meci, sunt egalaţi şi pierd locul de baraj după ce primesc golul de 1-2 în minutul 96. Vedeţi mai jos … “meciul” … jucat la orezăria din Sibiu.

Din ce în ce mai singuri

Cu excepţia Craiovei, restul echipelor cu greu au strâns câte o mână de spectatori plătitori, aşa că ajung şi eu la vorba unuia de la Digi: poate ar trebui ca Liga să plătească nişte bani pentru televizarea meciurilor. Nu de alta, dar dacă Liga 1 nu s-ar da la TV, atunci ar fi o competiţie cu notorietatea diviziei naţionale de oină.

Şi la Craiova vorbim de “vibe-ul” noului stadion, chestie care s-ar putea estompa în sezonul următor.

În rest, media de spectatori a scăzut aproape peste tot, micile excepţii însemnând câteva, nu multe!, sute de spectatori în plus (Viitorul şi Mediaş).

Şi din B au venit Chindia şi Clinceni… Să vezi ce de stadioane pline vom avea.

Slab produs mai este Liga 1! Nu vinde abonamente, nu vinde obiecte promoţionale, nu oferă calitate, nu propune jucători. Mingicari, în schimb…

Premiile

Premiantele acestei ediţii sunt răsplătite cu o participare într-una dintre cele două competiţii de fotbal. În ordinea numerelor de pe tricou:

  • CFR Cluj va juca în turul I preliminar al Ligii Campionilor 2019-2020. Până dă de Dudelange (sau ceva asemănător).
  • FCSB va juca în turul I preliminar al Europa League 2019-2020, cu ţinta gupele Ligii. Deziderat greu de atins.
  • Viitorul va juca în turul II preliminar al Europa League iar Hagi ocheşte măcar vreo două meciuri în deplasare să etaleze pe tarabă ce mai are prin curte.
  • Craiova va juca în turul I preliminar al Europa League. Nu ştiu ce obiectiv au.

Asta înseamnă să fii locul 29 în clasamentul coeficienţilor UEFA.

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.