Nimic, absolut nimic. Mai degrabă are ceva în comun FC Costuleni cu Bayern, aşa cum o dată am observat 🙂
Pregătindu-mă pentru avancronica zilei 18 a UCL, căutam câteva informaţii despre accidentaţii de la Bayern Munchen. Din (ne)fericire am dat peste altfel de accidentaţi.
Ia uitaţi aici ce spune primarul Iaşului:
“De exemplu, Bayern este al orasului Munchen, iar activitatea sportiva este a unei societati asociate cu clubul. Daca activitatea sportiva nu functioneaza bine, clubul ramane al orasului, iar Primaria cauta un alt partener” sursa: ziare.com
Păi, în primul rând, dacă declaraţia asta ar apărea în presa locală din Munchen, mă tem domnul Chirica ar trebui să ocolească oraşul. Nu de alta, dar suporterii lui 1860 au şi ei mândria lor 🙂
Revenind, fie primarul Iaşului nu ştie ce spune, fie amestecă din ignoranţă nişte informaţii.
Radio Erevan: da, dar nu e asociat ci acţionar
Pe scurt:
Bayern este al oraşului Munchen în aceeaşi măsură în care este şi TSV 1860 Munchen. Sau clubul de popice Der BVU – Bowling-Verein Unterfohring. Sau clubul de patinaj Münchener Eislauf-Verein von 1883 e.V.
“Clubul” la care face referire onorabilul primar este Bayern Munchen e.V. şi este o asociaţie (Verein) care are ca scop aducerea la un loc a unor oameni pasionaţi de fotbal (popice sau patinaj, în cazurile de mai sus). Observaţi, nicio legătură cu Primăria. Asociaţia asta a fost fondată în 1900 de 11 fotbalişti de la clubul de gimnastică Munchen şi de atunci şi până acum s-au mai adăugat vreo 290.000 de membri. Poate printre membrii Verein-ului sunt şi angajaţi ai primăriei, cine ştie.
“activitatea sportiva este a unei societati asociate cu clubul”. Greşit! Clubul nu este asociat cu o societate, ci este acţionarul majoritar al acelei societăţi, pe numele ei Bayern Munchen AG. 75% are Verein-ul, şi câte 8.33% Audi, Allianz şi Adidas.
“Dacă activitatea sportivă nu funcţionează bine, clubul rămâne al oraşului.” Greşit! Clubul rămâne al membrilor, nu al oraşului (el nefiind al oraşului). Aici primarul face o confuzie (voită sau nu) între nişte oameni cu o pasiune şi oraş. Şi într-un sens mai larg, între oameni şi primărie. Greu să te obişnuieşti cu ideea că totuşi oamenii sunt liberi să se asocieze şi primăria chiar nu trebuie să fie în tot şi toate.
“(…) Primăria caută un alt partener”. Greşit! Membrii clubului vor căuta un partener, că încă nu l-am văzut pe Dieter Reiter** căutând partener pentru TSV 1860 Munich (liga a patra, vai, vai).
Două fraze pline ochi de inadvertenţe, ca să nu spun de informaţii false.
În concluzie: Superficialitate. Dublată de o optică cel puţin păguboasă (pentru plătitorii de taxe).
Dar nu-i nimic: aşteptăm, cu sufletul la gură, apariţia lui FC Moldova Iaşi. Întrebarea de 100 de puncte este: cine va fi Uli Hoeness? :))
Champions League, te halim!
** Dieter Reiter, are o povestioară frumoasă cu Bayern. În 2013, pe când era şef al departamentului economic din cadrul primăriei Munchen, a acceptat invitaţia lui Bayern de a participa la finala Champions League, de la Londra. Pachetul a inclus bilet la meci, cazare, zbor, program special. Cum oficialităţile nu au voie să primească favoruri, cadouri cu o valoare mai mare de 15 euro, Reiter a intrat în gura munchenzilor şi a ieşit scandal. El s-a apărat spunând că a primit autorizaţie de la Christian Ude, primarul de atunci. Ei, ghici a cărei echipe era/este Ude suporter? TSV 1860 Munchen :))
sursa foto deschidere: backpagepix