Să ne pregătim de Ballon d’Or 2015

0

Diseară vom şti cine e cel mai bun jucător de fotbal din lume, Ballon d’Or 2015 – în viziunea celor de la FIFA. Şi vom mai afla şi cine e cea mai bună jucătoare de fotbal din lume, cel mai bun antrenor de fotbal masculin şi feminin. Bonus: trofeul Puskas pentru cel mai frumos gol al sezonului – aici puteţi vedea toate nominalizările.

După cum am văzut, plecarea lui BLATter şi toate frământările prin care trece FIFA nu au schimbat prostul obicei al selecţiei pe ochi frumoşi a candidaţilor.

La Liga are exclusivitate în livrarea pretendeţilor la trofeul masculin: Messi, Neymar şi Cristiano Ronaldo. Măcar anul trecut l-am avut pe Neuer – anul ăsta, de exemplu, Gigi Buffon nu a prins nici măcar lista lărgită. Că doar nu era să prindă unul care a fost aproape să facă tripla (campionat, cupă, finală de Champions League) cu echipa de club. Selecţia a fost prinsă de unul care s-a remarcat la Copa America sau unul pentru care locul II a reprezentat maximul de performanţă.

La fel stă treaba şi la antrenori: Luis Enrique a făcut tripla (plus SuperCupa şi Campionatul Mondial al cluburilor), Jorge Sampaoli a câştigat competiţia în care a fost angrenat (Copa America, cu Chile). Dar Guardiola ce a făcut să merite locul între candidaţi? Că să iei Bundesliga cu lotul lui Bayern (mai exact: cu un lot care îl are în componenţă pe Muller) e floare la ureche. Cred că şi Mirel Rădoi ar fi putut.

La fete le avem pe Carli Lloyd (campioană mondială cu USA, finalistă a NWSL – campionatul de fotbal feminin al USA), Aya Miyama (finalistă de Cupă Mondială cu Japonia) şi Célia Šašić (câştigătoare de Champions League, golgheteră a Cupei Mondiale, Champions League şi Frauen-Bundesliga). Parcă e altceva la fete, nu?

La antrenorii de fotbal feminin îi avem pe cei doi care s-au înfruntat în finala Cupei Mondiale 2015 – Jill Ellis şi Norio Sasaki – plus Mark Sampson, antrenorul echipei care a ieşit pe 3. Sampson a reuşit cu fetele Angliei ce nu a reuşit Hodorogson cu băieţii lui – şi asta e probabil un motiv pentru nominalizare.

Kate_Abdo_Ballon_d_or_2015
Kate Abdo. sursa foto: uefa.com

Festivitatea va fi prezentată ca şi anul trecut de Kate Abdo, ajutată (anul ăsta) de James Nesbitt – motivele pentru care a fost ales domnul ăsta îmi scapă. De cântat vor cânta Leona Lewis şi 2CELLOS – aşa un mix interesant mai rar.

Altfel, cred că în acest moment planetă stă cu sufletul la gură nu pentru a afla cine va fi Ballon d’Or 2015 (probabil piticul atomic), ci pentru a vedea ce costum a ales Messi pentru această festivitate. După orbitoarele costume din ultimii ani, aşteptarea e îndreptăţită 🙂 Ar merge un turcoaz, nu?

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.