Doar cinci – atâţia au mai rămas din suita de doritori (la un moment dat erau 7 cu intenţii serioase).
Anunţul a fost făcut săptămâna trecută dar am aşteptat să văd ce se întâmplă cu recursul băgat de BLATter şi Platini. În cazul în care ar fi reuşit, francezul ar fi concurat la preşedinţie, cu şanse mari.
Aceşti cinci meseriaşi se vor agita în următoarele 3 luni pentru a strânge voturile necesare pentru a se aşeza pe jilţul lui Sepp Blatter. Nu uitaţi, el este preşedintele ales al FIFA. Mai târziu suspendat, retras – cum vreţi – dar ales.
În fapt, competiţia asta e un fel de Bundesliga:
1 + 1 + 3
Prinţul Ali Al Hussein e de departe favoritul tuturor la victorie. Iordanianul a concurat şi împotriva tartorului Sepp – unde s-a ales cu praful de pe toba – are ceva experienţă, are ceva bani şi i s-au cam aranjat apele cum trebuie – vezi şi respingerea recursului înaintat de Platini. În mod normal, fără să facă nimic, ar trebui să iasă preşedintele FIFA.
Şeicul Salman bin Ibrahim Al Khalifa e al doilea “1”. Susţinător declarat al lui Platini, şeicul a intrat în cursă în momentul în care Platini a fost torpilat cu plata aia de două milioane de euro. Salman atacă destul de atipic aceste alegeri: propune ca puterea să fie împărţită între diversele comisii şi federaţii, nu vrea fluturaş de salariu şi militează pentru negocieri între candidaţi astfel încât la momentul alegerilor să fie doar un candidat. Unic. Nu e de mirare, omul e din Bahrein, ţară exemplu în practici democratice. Întrebat dacă se va da la o parte în cazul în care Michel revine în cărţi a spus: “Anything is a possibility if it’s for the good of the cause” – o frază care spune mai mult despre mentalitatea lui per-ansamblu decât toate celelalte declaraţii. În spatele lui stă Ahmad Al-Fahad Al-Sabah, un kuweitian destul de influent în anumite cercuri de putere (ca număr de voturi). Şi ar fi trebuit să stea şi UEFA – Al Khalifa s-a băgat pentru prietenul Michel – doar că ….
UEFA a decis să meargă pe mâna lui Gianni Infantino. Îl ştiţi, omul cu bilelele de la tragerile la sorţi. Mie îmi pare că e o candidatură care ţine locul cald – Michel încă mai speră că va putea candida. Şanse mici, figură ştearsă – ar părea că UEFA nu vrea să fie un jucător în aceste alegeri.
În pluton îl mai avem pe francezul Jérôme Champagne, diplomat de carieră, de 11 ani vicepreşedinte al FIFA. Om apropiat establishment-ului – a stat în spatele realegerii lui BLATter în 2002 şi a lui Michel Platini în 2007. A lăsat să se înţeleagă că, la o adică, nu ar pregeta să mute World Cup 2022 din Qatar, ceea ce nu a dat bine în zona respectivă. Un om cu viziuni populiste (“I would have preferred a World Cup with one stadium in Jordan, one in Kuwait, one in Bahrain, one in Abu Dhabi and so on” sau “The central topic of my platform is to place FIFA policies in a very determined way to correct these sporting imbalances. Look at the Champions League. Steaua Bucharest won in 1986, Red Star Belgrade in 1991. Now it’s not possible. It’s not possible for Malmö to play a final against Nottingham Forest.”), cu aceeaşi mentalitate ca Michel Platini.
Mosima Gabriel Sexwale, zis şi Tokyo, închide lista de pretendenţi la preşedinţia FIFA, şi mie articolul. Nu îmi dau seama cum şi de ce s-a înscris omul ăsta în cursa asta. O fi vreun colecţionar de distincţii şi referinţe în presă. Oamenii de la BBC i-au făcut un profil – dacă vă interesează. Chestiunea cu care s-a remarcat este că ar fi în favoarea sponsorilor pe tricourile naţionalelor. Profund.
Pentru cei pasionaţi – aici aveţi cotele pentru cei 5 + Michel Platini, o parte dintre case îl listează în continuare pe Platini. Poate pentru că Michel a depus din nou recurs împotriva acestui “outrageous ban”, de data asta la TAS.
Michel e la cota 9 – 10, deci tentant.
Adevărul e că dacă îl lasă să candideze probabil că lista se scurtează la 3: Prinţul, Michel şi Tokyo.
