Steaua: cam asta a fost

4

Singur cu portarul – la 8-9 metri de poartă – şut-pasă la portar. Ratareeeeee Stancu! Epic, antologic şi elocvent pentru traseul Stelei în Champions League. Am fost acolo dar totuşi pe lângă.

Cum după ruşinea de aseară Chelsea nu are altă soluţie în afară de victorie, putem spune că asta a fost tot ce a putut aduce Steaua din UEFA Champions League. 3 puncte şi undeva la 14-15 milioane de euro.

Aşa s-a încheiat de jure aventura europeană a campioanei României. Iar acea propoziţie a ilustrului manager “facem cel puţin opt puncte” cred că a fost scoasă din context. Lipseşte un “tăiat în două”.

E mult, e puţin? Depinde pe cine întrebi. Dacă e să privim din perspectiva numelor aş zice că e puţin mai mult decât ar fi trebuit. Dacă e să privim prin prisma celor jucate aş zice că e un rezultat corect. Steaua a fost la nivelul lui Basel şi vreo trei sferturi din timp la nivelul lui Stuttgart Schalke. Pentru optimi de Champions League trebuie însă mai mult. Cum însă managementul are/a avut alte priorităţi, acel “mai mult” nu a existat şi nici nu va exista. E cineva care crede că cei 15 milioane vor intra în echipă?

La meciul de aseară şi-a anunţat plecarea şi jucătorul exponenţial al acestei echipe. Dacă mai punem la socoteală şi plecarea portarului mă gândesc că s-a cam încheiat un ciclu la Steaua.

Amin!

alex bourceanu
(foto: Laurentiu Mich/ Mediafax Foto)

4 COMMENTS

  1. La nivelul lui Stuttgart nu prea nici anul trecut,poate la nivelul lui Schalke.Banii cam toti vor merge la echipa(Becali, Memeu, si Reghe-partial prime, partial prin nevasta ca la contractele de impresari is impozite mai mici:).
    Din pacate este o echipa manageriala proasta si pina nu pleaca becali nu intrevad o mare schimbare.De 7 ani de cind nu a mai fost Steaua in CL lucrurile s-au schimbat destul de mult.Practic a trebuit sa treaca din nou proba “botezului” in aceasta competitie.Dar mai bine botezat ortodox decit blagosloviti de protestantii de la Nec Nijmehen si alte culte:).

    • Hehe, optimist. Nu văd cum cele X milioane vor ajunge la echipa – şi aici mă bazez pe s-a întâmplat până acum. Aşa că parcă iar auzim că la Steaua nu s-au mai plătit salariile de X săptămâni. Cât despre transferuri … :)))

    • Bine spus… frumusel. Vad ca excitatia in presa romaneasca a ajuns aproape de juisare. Totul pentru un sut usor anemic de la 30 de metri 🙂

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.