Cum un meci de baraj are două părţi, vom lăsa consideraţiile tactice şi aprecierile pentru jucători şi Sa(n)tana pentru ziua care urmează. Să nu ne pripim.
Până atunci, câteva consideraţii pe lângă:
– bănuiam că transmisia de toată jena făcută de RTV va fi un accident şi vom reveni mai aproape de normal cu ocazia returului. Vax! Delirul continuă cu desfăşurarea A3 din lojă până pe teren, cu nea şpagat la firul ierbii şi ochelaristul ursu la firul paharului de cognac. Seminţe nu daţi?
– aştept cu interes un nou discurs al nea Victor, tot aşa, fix cu 15 minute înainte de începerea meciului. Data trecută a ieşit de tot rahatul. Poate, de data asta, cine ştie … 🙂
– am auzit că Mutulică s-a orientat odată cu acel 1-3 şi l-a dat cu vopsea pe nea Piţi. Aproape că îl umanizează pe Sa(n)tana!
– “surpriza” lui Piţi e debordant: “sper să le avem pe toate, inclusiv să ne ajute arbitrul”. Atitudine de milog, prestaţie de …
Să ne reamintim vorbele oratorului nostru preferat, Gică Hagi: “Să jucăm cum om juca dar să ne calificăm!”
HA BĂEŢIIII!!!
* – titlul e şutit de pe o “reţea de socializare” :))
gol 2 la greci
“Samaras vine din margine în centru, iar Cociş l-a atacat superficial acolo. Imediat, Tănase vine târziu, Raţ îl scoate din off-side pe Salpingidis, trebuia să-l marcheze, iar Tănase trebuia să-l marcheze pe Torosidis. Aşa am vorbit şi cu ei. Şi astfel s-a născut golul. I-am spus lui Raţ că Salpingidis intră în zona centrală şi devine al doilea vârf şi să-l marcheze. Uitaţi-vă unde e Raţ, îl scoate pe Salpingidis din off-side, îl încurcă şi pe Lobonţ”, a declarat Piţurcă
golu din Romania
Are şi Măţel partea lui de vină, dar şi Goian şi Raţ au greşit. Nu poţi să ieşi în linie dacă nu sunt toţi acolo. Uitaţi-vă unde e Raţ, e prea departe”, a mai precizat Victor Piţurcă.
Mie mi se pare clar :))