Uite că a venit şi ziua Z, primul meci din dubla care ne v-a trimite (sau nu) spre locul II al grupei de calificare pentru Brazil 2014.
După ce Chipciu le-a luat 2 puncte – cu ajutorul unui ippon făcut de Maxim celor doi fundaşi adverşi – ungurii vin la Bucureşti pentru a câştiga şi a-şi păstra locul II. Şi noi şi ei plecăm de la premisa că turcii vor face 10 puncte diseară aşa că … frige!
Szalai şi Dzsudzsák sunt titulari şi sunt cei mai periculoşi oameni ai lor. Deşi văd că Szabics e dat ca titular, mă întreb dacă nu cumva ungurii vor intra la fel ca la Istanbul, un 4-5-1 prudent cu care au scos un punct. Pentru că dacă acolo au făcut faţă presiunii, nu văd de ce nu ar face faţă şi la Bucureşti.
La noi aceeaşi veche poveste: selecţia e contestată, Piţi e mofturos, presa face tumbe cu valoarea noastră, şamd. Patru jucători de la Steaua sunt anunţaţi titulari şi asta e bine, doar că mă întreb dacă nu cumva Piţi a uitat un “I”. Că în loc de Stancu eu aş fi mers liniştit cu StancIu – nu văd ce are în plus un jucător care o arde liniştit prin Turcia faţă de de unul care a fost titular în preliminariile UCL. În rest avem cele două “in between the jobs” talente (Torje şi Marica), veşnicul Goian şi singurul cât de cât jucător de fotbal, Maxim.
Defensiv suntem slabi, la creaţie praf, la finalizare… Dumnezeu cu mila. Noroc cu Bourceanu – Pintilii că altfel eram subţiri rău de tot.
Spicuim din registrul tactic: “şi aşa le spun jucătorilor mei, ca în momentul în care intră pe teren să fie şi cîini şi răi, dar şi în acelaşi timp să fie şi gentlemeni cînd au mingea. Să joace spre a-şi surclasa adversarul, cu imaginaţie, din una-două atingeri şi atunci totul va fi în regulă. “
HA BĂEŢIIII!!!!
