FIFA s-a dezlănţuit

0

Înainte de şedinţa prin care vor decide cine vor fi gazdele Cupelor Mondiale din 2018 şi 2022 –  pe 2 decembrie – mai marii de la FIFA au decis să taie în carne vie în scandalul miturii (ma rog, tentativei) a doi membri ai Comitetului Executiv. Nigerianul Amos Adamu a fost suspendat din fotbal pentru 3 ani şi amendat cu 10.000 de franci iar Reynald Temarii a luat un an si 5.000 de franci. Nigerianul e acuzat de coruptie însă tahitianul a fost pedepsit pentru încălcarea regulilor de confidenţialitate. Aşa că mai cu jumătate de gură, FIFA admite că băieţii din CE sunt mai mult decât open for business. Şi că de fapt atribuirea organizării Cupelor Mondiale nu are nici o legătură cu un set de reguli ci mai degrabă cu un set de cecuri. Sau ursuleţi de pluş.

În plus, FIFA au mai suspendat alţi 4 ex-membri ai CE. Ismael Bhamjee din Botswana a luat 4 ani de suspendare din tot ce înseamnă fotbal, Amadou Diakite din Mali şi Ahongalu Fusimalohi din  Tonga au luat 3 ani iar tunisianul Slim Aloulou doar 2 ani. Plus un 10.000 de franci de căciulă. Respect globalizării în fotbal!

Şi cu asta cred că putem spune că era BLATter la FIFA s-a cam terminat. Extinderea imbecilă (încă puţin şi am fi văzut naţionala Tahiti la Mondiale), fuga idioată după voturi au adus FIFA in situaţia CIO de acum cîţiva ani.

Urmează UEFA?

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.