Roger Federer is back (şi în) business

0

Aseară, Roger Federer s-a încălzit preţ de vreo oră cu mai tânărul Frances Tiafoe, în debutul turneului de la Basel, atât de drag elveţianului (de şapte ori câştigător, de zece ori finalist la ultimele zece participări).

Dincolo de importanţa personală, acest turneu ar putea reprezenta reîntoarcerea lui Roger Federer pe prima poziţie a topului celor ce câştigă bani din tenis. Momentan, Novak Djokovic e acolo, cu $109,805,403 $, urmat la mai puţin de 450.000 de dolari de Fedex ($109,387,410).

Sumele nu sunt ajustate la inflaţie şi reprezintă doar căştigurile din tenis, nu şi cele comerciale.
Embed from Getty Images

Dacă ia turneul de la Basel, Fedex trece pe primul loc în acel clasament şi confirmă (şi financiar) parcursul foarte bun din acest sezon. Dacă nu, mai are două “trageri”: Rolex Masters-ul de la Paris sau ATP Finals de la Londra.

Altfel, Djoko se reîntoarce pe terenul de tenis în 28 decembrie, la o şuetă organizată în Abu Dhabi, la timp pentru pregătirea Australian Open şi sezonului 2018.

(sursa foto)