#SerieA, primele 6 etape

0

Au trecut 6 etape din Serie A şi putem spune că lucrurile s-au aşezat. Juventus şi Napoli au plecat tare, cu câte 6 victorii din 6 meciuri, Inter ţine aproape (are un egal), Lazio, Roma şi AC Milan s-au dus deja la 5-6 puncte în spatele liderilor.

Genoa şi Verona nu au nici o victorie iar ultima clasată, Benevento, nu are nici măcar un punct.

Napoli: Tripleta Mertens – Calejon – Insigne a început bine sezonul şi după un prim meci în care nu au fost pe lista marcatorilor, au urmat 5 meciuri în care au marcat de 12 ori. De altfel, eficienţa atacului îi ţine pe Napoli lângă Juventus (22 -5 e golaverajul, au primit tot atâtea goluri cât Juve şi Inter la un loc). De remarcat că în 4 din cele 6 meciuri au câştigat meciul în repriza a doua (în 2 dintre ele revenind de la 0-1).
Embed from Getty Images

La Juventus sarcinile au rămas clare: atacanţii marchează – 14 dintre cele 18 goluri, cu Dybala într-o formă fantastică, are 10 goluri marcate – iar fundaşii apără: 0.5 gol primit per meci. Allegri a schimbat total linia defensivă, Lichtensteiner şi Rugani fiind punctele fixe, Chiellini, Barzagli, Sandro şi Benatia prin rotaţie, iar Matuidi şi Diego Costa (ambii veniţi vara asta) au prins majoritatea meciurilor. De urmărit Bentancur, un tinerel venit de la Boca Juniors, care a început să prindă prima echipă (titular cu Fiorentina, de exemplu).
Embed from Getty Images

Lazio şi-a păstrat în mare lotul de anul trecut şi a început binişor: 4-1-1, înfrângerea venind acasă, cu Napoli, după ce şi-a pierdut 3 din cei 4 fundaşi (Bastos şi De Vrij în timpul meciului, Basta după). Forma excelentă a lui Immobile – 8 goluri în 6 meciuri – îi ţine în plutonul fruntaş.
Embed from Getty Images

AS Roma i-a vândut pe Salah, Rudiger şi Paredes, Totti s-a retras, Szczesny a plecat, nu au cumpărat ceva important şi cu toate astea au început foarte bine sezonul, cu 4 victorii şi o înfrângere cu Inter (venită în ultimele 25 de minute). Di Francesco pare să fi făcut bine pasul de la Sassuolo la AS Roma.
Embed from Getty Images

Chinezii de la Milano

Cei de la Inter Milan nu au avut mână liberă de la guvernul chinez să spargă bani aşa că s-au bazat pe vânzări ca să aibă bani de întărit lotul. Au ales atent, cei care au venit au şi intrat în primul 11 (Vecino, Skriniar, Dalbert, Borja Valero) şi treaba merge uns: 5 victorii şi un egal, la doar două puncte de lideri, cu victorii la AS Roma şi Fiorentina.
Embed from Getty Images

Cei de la AC Milan au evitat restricţiile guvernului chinez împrumutând peste 300 de milioane de euro de la un fond american de investiţii şi şi-au revigorat lotul pentru vreo 190 de milioane de euro: Bonucci, Andre Silva, Andrea Conti, Calhanoglu, Musacchio, Ricardo Rodriguez, Lucas Biglia etc.

Totuşi, AC Milan a început sezonul cam subţire: zmei că cei mai mici (Crotone, Cagliari, Udinese şi Spal), miei cu cei un pic mai mari (Fiorentina şi Lazio). Nu ştiu, zău, cum va fi cu ăia mari: etapa următoare se văd cu Roma, apoi cu Inter şi trei meciuri mai târziu cu Juventus. De câte puncte va scoate din acest interval de 5 meciuri stă atârnată soarta lui Montella.
Embed from Getty Images

Promovatele

Cu investiţii în lot aproape de 0, toate cele trei nou promovate au început prost sezonul. Cea mai bine plasată este Spal cu 4 puncte – victorie muncită cu Udinese – celelalte două, Verona şi Benevento, fiind plasate în coada clasamentului cu 2, respectiv 0 puncte. Cam tare aerul Serie A, cel puţin la debut.