Simona Halep: nu a fost să fie

0

Când Kerber a ieşit de la Wimbledon, era clar că după acest turneu vom avea un nou număr 1 mondial: fie Simona Halep, care era încă în joc şi avea un sfert cu Johanna Konta (sfert în care intra ca uşor favorită), fie Pliskova, ieşită deja din joc, dar cu nişte puncte puse la cingătoare.

Din păcate, nu a ieşit aşa cum am fi vrut şi iarăşi mă văd nevoit să amân felicitările către domnişoara Halep.

Despre meci s-a scris mult şi, uneori, bine (1, 2, 3), trist este că mulţi alţii s-au oprit mai mult asupra arbitrului şi asupra lipsei de fair-play a britanicei din finalul setului 3.

Meciul a fost o copie destul de “reuşită” (din punctul de vedere al Simonei) a finalei de la RG: la fel ca Ostapenko, Konta a făcut o grămadă de erori neforţate (36 v 9); raportul loviturilor câştigătoare a fost 48 v 26, o îmbunătăţire clară pentru Simona (54 v 8 a fost la RG) dar tot la o distanţă halucinant de mare faţă de adversar.

Cu alte cuvinte, Simona nu greşeşte mult dar nici nu domină jocul (vă aduc aminte de zisele lui Leo Levin). Cumva, îndreptăţite observaţiile multora că Simona e prea defensivă şi că asta ar fi problema ei cea mai mare.

Altfel, a fost unul dintre cele mai reuşite meciuri ale turneului – aici toată lumea e de acord – iar Simona a părut că nu e atât de afectată de înfrângere, cum a fost după cea de la RG.

Rămâne cea mai constantă jucătoare din circuit, la un turneu mic de locul 1.

Chiar, am citit că organizatorii de  la BRD Open au ţinut un wildcard pentru ea, în caz că se răzgândeşte. Dacă îl acceptă şi câştigă turneul ar trece pe primul. 🙂