Manchester United a luat EFL Cup 2017

0

Football League Cup – EFL Cup 2017 sau Cupa Ligii 2017 – a fost oportunitatea lui Jose Mourinho să mai pună un trofeu la cingătoare. Şi a făcut-o, după o finală împotriva lui Southampton 3-2 (Zlatan de două ori, Lingaard – Gabbiadini de două ori). Cu ocazia asta a devenit primul manager din istoria lui Manchester United care căştigă un trofeu în primul sezon şi această cea de-a cincea cupă îl duce la egalitate cu Sir Alex Ferguson şi Brian Clough.

Dar doar rezultatul final e de partea lui Mourinho (şi a ciracilor lui) pentru că prestaţia lui United a fost una deplorabilă de la un capăt la celălalt.

Southampton a dominat lejer prima repriză, a şi marcat de două ori (unul anulat pe nedrept de tuşier) însă pauza i-a prins în spatele lui United: Zlatan şi Lingaard au marcat din singurele momente în care United a ajuns prin treimea lui Southampton.

Mai mult, au început în forţă şi cea de a doua repriză marcând pentru 2-2 prin acelaşi Gabbiadini, băgându-l în şedinţă pe Mourinho.

Lumea se aştepta ca, odată cu acest al doilea gol primit, United să înceapă să joace, să arate tuturor de ce a ajuns în finală. Ei, aş, dar de unde? Tot oamenii lui Claude Puel au fost cei care au jucat, cei care au avut cele mai mari faze (inclusiv o bară).

Dar la unul dintre rarele contraatacuri ale celor de la United, Zlatan s-a poziţionat perfect pentru golul care o face pe United să o depăşească pe Liverpool la numărul de trofee, ever.

 

Southampton – joc, echipă, determinare – a fost cu o clasă peste Manchester United.

Dar United l-a avut / îl are pe Zlatan:

“This is a team effort. This is what I came for – to win, and I am winning. The more I win the more satisfied I get.
“You appreciate it more the older you get. Wherever I have gone I have won. I think this is trophy number 32 for me.
“This is what I predicted. My friend, I keep doing it. I’m enjoying it in England.”