Ziua 4 – #ChampionsLeague 2016 – 2017

0

Grupa A: Arsenal, FC Basel, Ludogorets, PSG

Egalitate perfectă, grupa lui 1-1. A venit momentul distanţărilor.

Arsenal v Basel

Ca de obicei, toamna este perioada în care Arsenal este în formă. Nici sezonul ăsta nu e o excepţie, singura înfrângere fiind cea din primul meci al sezonului, cu Liverpool. La fel stau şi oaspeţii, ba chiar mai bine: 11 victorii şi un singur egal în cele 12 partide oficiale de până acum (notă: egalul a venit în meciul de UCL).

Ramsey, Welbeck, Mertesacker şi, mai nou, Coquelin sunt accidentaţi, Giroud suspendat; Basel nu are probleme de lot.

Arsene a scos maxim din deplasarea de la Paris şi ocheşte victoria pentru a se menţine alături/peste PSG. Basel a început slab şi nu îi dau şanse să dreagă busuiocul în seara asta: 1 victorie, 2 egaluri şi 3 înfrângeri are în ultimele 6 deplasări de UCL. Iar Arsenal e pe val. Arsenal to win si Over 2.5 pare fezabil.

Ludogorets v PSG

Meci de 3 puncte pentru francezi. Or fi bulgarii arţăgoşi dar nu cred că se pot agăţa mult de tricoul lui Di Maria. Şi, în general, francezii nu au iertat trupele mai mici decât ei în deplasările UCL (1-1 cu Ajax, acum doi ani, ar fi singura excepţie). Fară probleme de lot la bulgari, Jese, Ben Arfa – accidentaţi – Veratti suspendat şi probabil Aurier (condamnat) lipsesc din trupa lui Emery.

Grupa B: Benfica, Besiktas, Dinamo Kiev, Napoli

Golul lui Talisca, din 90+3, a complicat tare lupta pentru locul II.

Beşiktas v Dinamo Kiev

Turcii au terminat la egalitate la Lisabona şi au prima şansă la locul II, asta dacă îşi fac paşii bine. Diseară se văd cu Dinamo Kiev, o trupă aflată într-o perioadă teribilă – 1 victorie, 1 egal, 3 înfrângeri în ultimele 5 meciuri oficiale.

Fără probleme importante de lot, Gunes şi-a permis chiar să îşi menajeze jucători importanţi sâmbătă, în meciul cu Galatasary (Talisca şi Aboubakar au intrat la pauză, la scorul de 0-2). Ucrainienii nu îi au pe Danilo Silva – accidentat – şi Sydorchuk suspendat. 

Turcii sunt pe val, ucrainienii nu se regăsesc: în mod normal victorie a gazdelor dar niciodată nu e bine să îi scoţi din calcul pe ucrainieni. Live.

Napoli v Benfica

De la Napoli lipseşte Chiricheş, Benfica în schimb nu se bazează pe Raul Jimenez, Jonas şi Jardel – faţă de meciul cu Besiktas l-au recuperat pe Mitroglu.

Statistica nu lasă loc de întors pentru oamenii lui Rui Vitoria: nu numai că Napoli a luat ultima oară bătaie acasă în ianuarie anul ăsta (14 victorii şi 2 egaluri din restul de 16 meciuri) dar Napoli încă nu a pierdut vreun meci pe teren propriu de când joacă în UCL. Benfica e destul de inconstantă în meciurile din deplasare şi dacă mai punem oamenii lipsă avem toate motivele să mergem pe Napoli. Single, -1 sau pentru cei mai curajoşi Napoli &Over2.5.

Grupa C: Barcelona, Borussia Monchengladbach, Celtic Glasgow, Manchester City

Favoritele merg în deplasări pentru câte trei puncte înaintea dublei decisive.

Gladbach v Barcelona

La ce joacă Barcelona zilele astea îmi este greu să cred că nemţii pot scoate ceva mai bun de o înfrângere la limită, chit că Messi a rămas la Barcelona. Mai mult, Barca – dacă are probleme, are cu trupele chitroase, aşezate pe două linii de câte 5 (vezi Alaves, Atletico). Cum nemţii nu ştiu cu autobaza mă tem că va fi un festival de goluri, de ambele părţi (anul trecut au marcat 6 goluri în cele 3 meciuri)

Singura problemă pentru Schubert este vârful Raffael, dat ca incert. Enrique nu îl are pe Messi şi nici pe Umtiti.

Barca e favorită, clar, de urmărit dacă reuşesc să plece fără gol din Germania. Probabil că nu, linia de 3 goluri e la 1.9.

Celtic v Manchester City

La fel, la ce joacă City zilele astea nu îi văd bine pe cei de la Celtic. Tăvăliţi bine de NMS, scoţienii trag nădejde că nu se vor face de baftă pe teren propriu şi nu trimit golaverajul la diferenţe cu două cifre.

Fără probleme de lot la Celtic, De Bruyne se pare că va lipsi la City. Cotă mică pe City, poate un City to win to nil să fie ceva; Nolito to Score şi Man City -1.5 sunt alte opţiuni.

Grupa D: Atletico Madrid, Bayern Munchen, PSV Eindhoven, FC Rostov

Grupa care dă meciul serii, sau UCL Payback Time, în viziunea prietenilor de la MiaSanMia Iaşi. Payback pentru semifinala din sezonul trecut, tranşată de golul lui Griezmann şi penalty-ul ratat de Morarul nostru favorit.

Atletico Madrid v Bayern Munchen

Ambii antrenori sunt setaţi de ceva timp pe acest meci: în uichend ambii au decis să rotească pentru a-şi menaja o parte dintre titulari. Ambii au fost însă nevoiţi să-i bage pe final de meci pentru a forţa victoria (1-0 în ambele cazuri).

Tiago şi Gimenez sunt accidentaţi; sunt ceva dubii asupra lui Hummels şi se pare că nu va fi forţat.

Mă aştept la un meci spectaculos şi mă bazez aici pe oaspeţi: Simeone nu cred că şi-a schimbat filosofia aşa că 1-0 e ţinta lui. Apărarea a rămas punctul forte – doar 2 goluri primite în 6 meciuri oficiale – dar oamenii lui Don Carlo au îndesat 20 de goluri în tot atâtea meciuri oficiale. Am impresia că vor mai îndesa 1-2 şi în seara asta, Bayern joacă ceva mai liber şi mai incisiv decât în perioada ţacănitorului.

Nu cred că Bayern ia bătaie în seara asta dar îmi face cu ochiul cota de la Over2.5: nefiind meci de calificare am putea avea ceva mai multe atacuri la ambele porţi. Iar marcatori sunt pe teren.

Rostov v PSV

Prima manşă a duelului pentru locul III. PSV pare favorita dar rămâne de văzut dacă fructifică poziţia pe teren. Fără probleme de lot la ruşi, Locadia lipseşte de la PSV.

Rostov e trupa care a călcat Ajax-ul în picioare cu o lună în urmă iar PSV e trupa care nu prea a scos puncte în deplasări (da, a scos puncte la United şi Atletico dar acolo s-au apărat în primul rând). Meci complicat, poate de urmărit în live.