#Moldova – stil propriu de joc

În timp ce în Romania avem acelaşi scandal între „cea mai iubită echipă” şi naţionala lui nea Puiu (fostă a lui Piţi, Răzvan etc), la est de noi se pun bazele unei revoluţii.

Oamenii care se ocupă de naţionala Moldovei au hotărât că experimentele (Gabi Balint, Ştefan Stoica etc) de până acum trebuie terminate şi e vremea unei schimbări majore. Aşa că au decis că fotbalul moldovenesc va avea un stil al lui, propriu. Citez: „Noi trebuie să avem stilul nostru propriu, specific de joc, reieșind din particularitățile naționale ale poporului. Premise pentru traducerea lui în viață există.” Genială chestiunea cu „particularităţile poporului”!

Mai mult: „Avem școală de fotbal, recunoscută pe plan mondial (Rădoi poate fi martor, n.n.), avem antrenor cu licențe PRO, A, C (Igor Dobrovolski). Am creat patru oficii regionale. Baza tehnică materială existentă permite practicarea fotbalului pe tot parcursul anului cu jucători de toate categoriile de vîrstă”. Oamenii par pregătiţi.

Însă, aşa cum de obicei se întâmplă când se iau decizii de o asemenea magnitudine, avem şi o parte mai digerabilă: „Evident, fiecare echipă va avea specificul ei, dar în temei structura și nucleul noului stil propus se va păstra”. Evident.

Aşa că vă întreb: cam cum credeţi că va evolua naţionala Moldovei (apropo de particularităţile naţionale ale poporului)? 🙂

(foto de pe fmf.md)