Meritată până la ultimul gram

0

Am întârziat un pic cu acest articol pentru că la fel ca şi Alex am avut nevoie de un replay al finalei. Pe care l-am degustat abia aseară.

Barcelona e noua campioană a Europei şi cred că alături de Bayern versiunea 2013 e trupa care s-a dovedit a fost cu adevărat cea mai bună, atât de-a lungul competiţiei cât şi în finală.

Meciul a fost în întregime la dispoziţia Barcelonei, mai puţin cele 15 – 20 de minute (împărţite în 3 reprize) în care Juve a contat cu adevărat.

Păcat pentru italieni că atunci când au avut nesperata şansă de a fi egalii Barcelonei nu au închis jocul – o situaţie mai convenabilă pentru ei, mai pe gustul lor. Spun asta pentru că toate cele trei goluri ale Barcelonei au fost marcate pe contraatac, pe momente în care Juve presa, avea posesia.

Iar după egalare – venită pe dominarea Barcelonei – Juve a avut o perioadă bună de dominare (10 – 12 minute) în care Barca părea debusolată şi întinsă pe vreo 40-45 de metri.

Aş pune primul gol al Barcelonei ca un moment definitoriu pentru Barca 14/15: un superb joc de echipă, o combinaţie excelentă cu o finalizare de toată frumuseţea. E Barca 2015 – deşi Rakitic în careul de 16 e mai mult Pep-esque decât Enrique-esque 🙂

Şi dacă am ajuns la Enrique – la fel cum am mai spus trebuie creditat serios pentru această versiune a lui Barca. Face tripla de aur MNS legea în partea superioară dar sunt ceva sezoane de când Barca nu a mai fost aşa de sigură în faza defensivă. E o chestie care până şi la versiunea Pep scârţîia dar în perioada aia era greu de expus găurile şi instabilitatea defensivei.

Mai adăugăm şi soliditatea de la fazele fixe, stilul direct – am văzut sezonul ăsta Barca pe contraatac de mai multe ori decât în întreaga perioadă Pep (artizanul temporizărilor fiind mai mult rezervă) – şi avem un antrenor care şi-a impus până la urmă stilul propriu.

Şi cu ocazia asta a mai împins cu un an contractul care îl leagă de echipa lui de suflet. Meritat şi asta.