Barcelona, prima finalistă #UCL

0

După ce au trecut cu 5-3 (dublă manşă) de Bayern, Barcelona se pregăteşte de a opta finală de Champions League din istoria clubului. Cu 4 câştigate din 7, catalanii trag nădejde să facă 5 din 8, mai ales că din partea cealaltă vine o trupă pe care ei o consideră accesibilă.

Muller & friends au început foarte bine meciul de aseară şi pentru câteva minute cred că şi Messi a simţit fiorul rece al eliminării: Benatia l-a capsat pe Ter Stegen iar imediat după, Lewa s-a trezit cu mingea la picior, în 6 metri. Dacă făcea de 2-0 cred că lucrurile se complicau serios pentru catalani, e destul de greu să rezişti unei haite care dă de sânge.

Însă Neymar s-a dovedit a fi mai eficace decât polonezul lui Bayern şi la 1-2 lucrurile s-au calmat.

– apărarea lui Bayern a mai dat un recital din seria “Aşa NU”. Defazaţi, lenţi, fără lider.

– Lahm a dat o mână de ajutor prin spatele lui Iniesta (41% dintre acţiunile lui Bayern au fost pe partea dreaptă) şi până la un moment dat părea o mutare câştigătoare.

– Schweini a fost slab în partea de coordonare. Faza golului 1, de exemplu: Messi primeşte mingea şi e un hectar liber în jurul lui. Timp berechet de preluat, aşezat, şi pasat printre pentru Suarez.

– dom’ profesor Boateng m-a dezamăgit crunt: nu am înţeles de ce a ales să sară coarda la golul doi al Barcelonei. Penibil.

– mi-a plăcut Muller şi a lui determinare, imediat după golul 3 🙂

– Barca e subţire rău în defensivă. Cu un Pique mult sub linie şi un Mascherano depăşit la combinaţii rapide şi perpendiculare pe poartă, pot să fie fericiţi că au luat doar 3.

– lăsaţii pe “suporterii” de serviciu să mărească lista de epitete la adresa tripletei de aur. Vă invit să vă gândiţi la prestaţia lui Ter Stegen, cel mai bun jucător al Barcelonei, determinant pentru succesul de aseară. Un articol care subliniază acest lucru.

messi_barcelona_UCL