Non c’è due senza tre

0

Chiar dacă nu e italian, am impresia că Arsene Wenger îşi tot repetă asta.

Monaco v Arsenal

Trei boabe – minim – trebuie să livreze Arsenal pentru a putea discuta de vreo şansă la calificare. Şi trebuie să le livreze celei mai ermetice apărări din Champions League 2014-2015.

Bakayoko, Raggi şi Traore sunt accidentaţi în timp ce Toulalan, Kondogbia sunt incerţi. De va lipsi unul (sau amândoi) Monaco va trebui să improvizeze la închidere. Lista lui Arsene e ceva mai lungă, cu Debuchy, Arteta, Oxlade, Whilshere şi Rosicky (deşi ultimii doi ar putea presta).

Moutinho a fost omul meciului în tur şi: (…) With the team spirit we have we can go even further and why not repeat a Monac and Porto in 2004. Pe val, cum ar veni. Arsenal chiar nu are nici o presiune – majoritatea covârşitoare îi vede deja acasă. Şi acest lucru ar putea să ne ofere un meci excelent, cu un rezultat … interesant: Monaco e trupa mai stresată dintre cele două şi rămâne de văzut dacă îşi pot controla nervii şi agitaţia.

Atletico v Bayer Leverkusen

Simeone, parcă pregătindu-se pentru a primi un gol. “The best way to win is by playing football. In life and football there are times when things don’t go well. We need cool heads.”

Spaniolii sunt fără Thiago – jucător perfect pentru acest tip de meci – şi fără Diego, cel mai important om când vine vorba de defensivă. Bayer Leverkusen e cam cu toată lumea în avion, inclusiv CD-ul Toprak revenit după suspendare.

În mod normal, Atletico este favorită – şi asta se vede şi în cotaţiile caselor de pariuri. Care case dau pe Leverkusen favorită la calificare (mai “favorită” decât Atletico la căştigarea meciului). Cred că primele 10-15 minute vor fi relevante pentru ambele echipe: dacă axul central al defensivei spaniole va tremura, atunci Simeone va încercă să meargă pe burtă spre un 1-0. Dacă axul va ţine bine atunci probabil că Simeone va presa pentru un gol până în pauză şi presiune mare în debut de repriză secundă.

Atletico e cunoscută pentru debuturile de meci în forţă (mai ales pe teren prorpiu) când încearcă – şi reuşeşte să marcheze până în min. 20. Având în vedere jucătorii care îi lipsesc – nu cred că va fi cazul şi în seara asta.